7.3 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePandemia a afectat 122 de ţări din lume

Pandemia a afectat 122 de ţări din lume

COVID-19, declarată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pandemie, a afectat 122 de ţări din lume şi a cauzat până acum 5.111 de decese.

Au fost confirmate până acum 138. 937 de cazuri, iar 70.727 de cazuri au fost vindecate, potrivit www.worldometers.info.

În China au fost înregistrate 80.815 de cazuri, din care 3.177 de persoane au murit, 13.486 sunt bolnave, 4.020 sunt în stare gravă şi 64.152 s-au vindecat.

În Italia sunt înregistrate 15.113 de cazuri, din care 1.016 au murit, 1.258 s-au vindecat, 12.839 sunt încă bolnave, 1.153 sunt în atre critică.

Japonia (peste 13.000 de cazuri), Iran (peste 10.000 de cazuri), Coreea de Sud (peste 7.800 de cazuri) şi Spania (peste 3.100 de cazuri) urmează Chinei (81.000 de cazuri) ca număr de persoane infectate.

Viteza cu care se răspândeşte boala a făcut ca numeroase ţări să îşi închidă frontierele, mai întâi cu China şi Iran, apoi şi cu Italia şi Spania, între altele, dar şi ca unele state să declare stare de urgenţă.

Statele Unite au decis ca, de vineri, să interzică pentru 30 de zile deplasările din spaţiul Schengen, cu excepţia Marii Britanii.

Maroc a decretat, joi noapte, închiderea frontierei terestre cu oraşele autonome Ceuta şi Melilla, din cauza crizei provocate de COVID-19.

Estonia a declarat stare de urgenţă

Estonia a declarat stare de urgenţă în contextul în care coronavirusul continuă să se răspândească pe teritoriul său.

Guvernul de la Tallinn a precizat că măsurile speciale vor dura până la 1 mai. Şcolile şi alte instituţii educaţionale vor fi închise începând de luni.

Autorităţile interzic de asemenea toate evenimentele publice. La graniţe, în aeroporturi şi în porturi vor fi introduse controale de sănătate, iar vizitatorii vor trebui să ofere detalii despre locurile pe unde au călătorit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS