Aniversarea celor 25 de ani de existență instituțională a cotidianului Gazeta de Sud îmi oferă plăcutul prilej de a transmite deplina mea apreciere și considerație pentru succesul unui parcurs onorant, care a fost posibil prin angajamentul și eforturile unui colectiv de ziariști dedicați.
Publicația pe care ați consacrat-o drept un etalon pentru presa regională constituie una dintre cele mai reprezentative structuri media din Oltenia, câștigându-și respectul comunității prin dăruire și obiectivitate, prin credibilitate și verticalitate.
Misiunea de înaltă responsabilitate pe care v-ați asumat-o și ați urmat-o într-un mod cu totul remarcabil este recompensată astăzi prin buna reputație de care se bucură cotidianul Gazeta de Sud, o echipă de veritabili profesioniști reușind să dea măsura unui act jurnalistic la cel mai înalt nivel.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, vă încredințez de întreaga prețuire și vă asigur de faptul că veți avea mereu în instituția noastră un partener receptiv, deschis dialogului și pregătit să conlucreze în interesul comunității. La mulți ani!