0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia va fi, de astăzi, în stare de urgenţă

România va fi, de astăzi, în stare de urgenţă

România va institui, de astăzi, starea de urgență în contextul înmulțirii cazurilor de nou coronavirus.

Potrivit bilanțului anunțat aseară de autorități, până acum, în România, 139 de persoane au fost diagnosticate cu noul coronavirus. Duminică au fost confirmate 16 cazuri. Pe de altă parte, 9 persoane s-au vindecat.

Șeful statului urmează să anunțe prevederile decretului prin care această măsura va fi instituită.

Un grup de lucru, format din reprezentanţii mai multor ministere, a trimis propunerile către premierul Ludovic Orban care le va expedia, la rândul său, preşedintelui Klaus Iohannis.

Autorităţile au dat asigurări că vor fi adoptate doar acele măsuri necesare în combaterea răspândirii coronavirusului.

Pacienţii de ieri

Pacienții, cu vârste cuprinse între 5 şi 71 de ani, fie au venit din zone de risc, fie au intrat în contact cu persoane infectate. Printre cele mai recente cazuri se numără fiica primarului din Deva. Fata a fost dusă la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, acolo unde se află și tatăl ei, după ce mai mulți membri PNL au fost testați pozitiv.

Pe harta îmbolnăvirilor a intrat şi județul Brăila, după ce două persoane plasate în carantină au fost testate pozitiv. Şi un bărbat de 34 de ani, aflat în carantină într-un hotel din Buzău, a fost diagnosticat cu COVID-19 și a fost trimis la Institutul Matei Balș din Capitală. Venise acum câteva zile din Italia cu mașina personală, însoțit de iubita lui. În cazul femeii, testul a fost negativ, dar ea rămâne în carantină.

Apar noi pacienți și în rândul personalului medical. O asistentă de la Spitalul Marie Curie a fost infectată. Ar fi intrat în contact, la începutul lunii, cu fostul ofiţer de poliţie internat iniţial la Spitalul Gerota. Până acum, bărbatul a infectat cel puţin 20 de persoane.

Doi medici din Constanţa, un bărbat și o femeie, el – manager al unei maternități private, au fost de asemenea diagnosticați. Au venit din Viena pe 7 martie și au intrat în contact cu mai multe femei însărcinate. Pe de altă parte, responsabilii au anunțat că nouă dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS