Instituţii, bănci centrale şi guverne din toată lumea pentru a contracara efectele economice ale epidemiei de coronavirus au luat măsuri depăşind 6.000 miliarde de euro.
Cu criza din 2008 încă în minte, obiectivul comun este salvarea economiei de puternicul impact al pandemiei, care a determinat închiderea temporară a afacerilor într-un număr în creştere de ţări, a paralizat o bună parte a călătoriilor internaţionale şi a întrerupt lanţurile de aprovizionare la nivel mondial.
Astfel, Rezerva Federală americană (Fed) a lansat măsuri excepţionale pentru creşterea lichidităţii pe pieţele financiare, în valoare de peste 1.200 miliarde de dolari (1.100 miliarde de euro).
FMI își oferă toți banii de care dispune
Fondul Monetar Internaţional a dat asigurări că ”este pregătit să mobilizeze” toată capacitatea sa de împrumut, 1.000 miliarde de dolari (925,336 miliarde de euro), pentru a ajuta ţările afectate să înfrunte criza.
Banca Centrală Europeană a anunţat un program de achiziţie de bonduri publice şi private de 750 miliarde de euro, în cadrul Programului de Achiziţii de Urgenţă pentru Pandemie (PEPP).
Banca Japoniei a pus în mişcare diferite măsuri pentru a înfrunta criza, printre care o creştere de 80.000 miliarde de yeni (674,044 miliarde de euro) în cadrul programului de achiziţie de titluri suverane sau dublarea achiziţiei de fonduri de investiţii cotate, până la 12.000 miliarde de yeni (101,268 miliarde de euro).
Banca Mondială estimează mobilizarea a 12 miliarde de dolari (11,1 miliarde de euro) pentru a ajuta statele să facă faţă impactului economic al coronavirusului.
Sume uriașe anunțate de SUA
Guvernul american a prezentat un pachet de stimulare fiscală de circa 1.000 miliarde de dolari (925,336 miliarde de euro), care include amânarea plăţii impozitelor, asistenţă pentru sectoare afectate în mod deosebit, precum companiile aeriene sau hotelurile şi acordarea de bani cash cetăţenilor.
Comisia Europeană a mobilizat resurse de 37 miliarde de euro
Comisia Europeană a propus mobilizarea unor resurse de 37 miliarde de euro pentru a contracara pandemia şi să se permită ţărilor membre utilizarea celor 8 miliarde de euro primite din fondurile structurale pe care nu le-au utilizat şi ar fi trebuit să le returneze.
Guvernul spaniol prevede mobilizarea a 200 miliarde de euro prin diverse iniţiative, printre care o linie de garanţii pentru a se asigura că lichidităţile ajung la companii.
Executivul german a promis un program de creditare ”fără limite” pentru a evita problemele de lichiditate ale firmelor, care va fi garantat cu peste 500 miliarde de euro şi se va derula prin intermediul băncii sale publice.
Franţa include măsuri în valoare de 45 miliarde de euro
Planul Guvernului francez pentru a menţine pe linia de plutire economia include măsuri în valoare de 45 miliarde de euro, de la amânarea plăţii impozitelor la plata salariilor angajaţilor companiilor care şi-au oprit producţia, precum şi garanţii pentru împrumuturi în sumă de 300 miliarde de euro.
Guvernul britanic a anunţat un plan de garanţii pentru împrumuturi sprijinit de stat în valoare de 330 miliarde de lire (360 miliarde de euro), care va putea fi extins în funcţie de nevoi, şi un pachet de ajutoare directe pentru companii de 20 miliarde de lire (22 miliarde de euro).
Italia a lansat un pachet de ajutoare de până la 25 miliarde de euro
Italia a lansat un pachet de ajutoare de până la 25 miliarde de euro, care include sprijin pentru familii, companii şi freelanceri, linii de acces la credite şi un plan pentru naţionalizarea companiei aeriene Alitalia.
Banca Centrală a Chinei a injectat 200 miliarde de yuani (25,86 miliarde de euro) lichidităţi prin sistemul de împrumuturi pe termen mediu.
Executivul Braziliei a demarat un plan cu o valoare totală de 26 miliarde de euro, care combină măsuri de sprijin pentru grupurile de persoane mai vulnerabile şi pentru anumite sectoare economice.