5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCovid 19. Peste 275.000 de cazuri de coronavirus în lume

Covid 19. Peste 275.000 de cazuri de coronavirus în lume

Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la peste 275.000 în lume, fiind consemnate până acum 11.400 de decese din cauza Covid-19 și 88.000 de vindecări, potrivit centralizării de pe Arcgis.

Națiunile lumii recurg la măsuri economice de sprijin fără precedent, iar numărul de infectări explodează în noul focar al pandemiei, Europa, Italia depășind clar ca număr de victime China, locul unde a apărut virusul, notează Reuters.

Italia și Spania au raportat vineri cele mai mari bilanțuri zilnice ale deceselor provocate de epidemie, iar autoritățile germane și-au avertizat cele 83 de milioane de locuitori că vor fi izolați în case începând de luni dacă nu se comportă responsabil weekendul acesta.

De altfel, mai multe guverne europene au spus – sau au dat de înțeles – că măsurile restrictive se vor amplifica și că libertatea de mișcare a cetățenilor va fi limitată.

”Suntem la începutul acestei crize”, a spus ieri Macron. ”Am luat măsuri excepționale pentru a absorbi primul val, dar a început o cursă contra virusului”, a adăugat acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS