SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL ia noi măsuri restrictive în pieţele din Craiova şi în Târgul Municipal din localitate, în contextul noilor reglementări din Ordonanţa Militară adoptată sâmbătă, 21 martie 2020.
În piețele Ciupercă, Brazda lui Novac, Orizont și Târgul Municipal Craiova, sector legume-fructe, cetăţenii vor fi informaţi cu privire la evitarea formării grupurilor mai mari de trei persoane.
În Piața Craiovița Noua, Piața Valea Roșie, Piața Gării, intrarea/ieșirea în/din interiorul halelor se va efectua doar pe doua uși (una pentru intrare și una pentru ieșire ), astfel încât să nu se depăşească un număr maxim 50 de persoane în hală.
În Piața Centrală, accesul auto și pietonal se va efectua doar pe intrările din str. Vasile Alecsandri și str. Nicolae Bălcescu, poarta nr 1; de asemenea, în Târgul Municipal accesul se va face doar din Str. Râului nr.33 A, un angajat al SC Piețe și Târguri Craiova SRL, urmând să coordoneze accesul astfel încât numărul de persoane din incintă să nu contravină recomandărilor autorităților, în perioada stării de urgență.
Agenții economici ce comercializează legume-fructe în Piața Centrală vor desfășura aceste activități în interiorul/exteriorul halei și se vor lua măsuri astfel încât aglomerația produsă de cumpărători să nu contravină legislației în vigoare și a ordonanțelor emise în acest domeniu.
Se vor lua măsuri privind limitarea numărului de persoane în incinta Pieței Centrale .
Piața Centrală fără alte activități decât cele prevăzute
În Piața Centrală, nu se vor mai desfășura alte activități decât cele prevăzute in art 2 din Ordonanța Militara nr 2 din 21.03.2020, şi anume: vânzarea produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice şi serviciile de curăţătorie.
Prin grija angajaţilor SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, la toate societățile ce desfășoară activități comerciale în piețe și târg va fi afişat textul Ordonantei Militare nr 2 din 21.03.2020.
Târgul de haine, închis
Nu se vor mai desfășura activități comerciale în sectorul de haine second-hand din Târgul Municipal Craiova, situat în str. Dimitrie Gerota, nr 7.
Le reamintim cetăţenilor că, pentru a preveni răspândirea bolii, este de preferat să evite ieșirile din locuință, dar, dacă este neapărat necesară deplasarea în afara domiciului, să respecte măsurile de igienă şi protecţie recomandate de autorități. Dacă ajungeți într-o piață, aveți grijă să mențineți o distanță corespunzătoare față de persoanele din jurul dumneavoastră și dezinfectați-vă mâinile des.