8.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎn atenția autorităților: Explicați antreprenorilor pachetul de măsuri economice

În atenția autorităților: Explicați antreprenorilor pachetul de măsuri economice

Prevederile pachetului de măsuri ca răspuns la criza coronavirusului nu sunt clar explicate și nasc foarte multe întrebări și nelămuriri, atât din parte antreprenorilor cât și din partea profesioniștilor care trebuie să le aplice, a declarat consultantul fiscal Cornel Grama, pentru HotNews.ro.

Care sunt problemele și ce trebuie să explice statul, vezi în text. Sunt multe semne de întrebare asupra aplicării măsurilor.

„De ce în situațiile astea de criză, aceste acte normative sunt făcute și apoi postate de oameni care cred că au experiență în așa ceva? Să lase profesioniștii”, spune el.

Ordonanța privind măsurile fiscale (OUG 29/2020): Multe întrebări

Creditele pentru IMM-uri sau IMM Invest România. O întrebare pusă de antreprenori: Care sunt pașii?

“Eu mă pun în pielea unui antreprenor, cu o firmă care s-a închis, nu mai are bani să-și plătească salariile, nu are studii. Acolo văd că scrie: credite, miliarde, garantate, subvenționate”, spune Grama.

• Care sunt concret pașii pe care trebuie să-i facă un antreprenor ca să obțină credite pentru realizarea de investiții sau linii de credit pentru capital de lucru?
• Deci eu ce trebuie să fac?
• Când mă duc să cer bani la bancă ce le zic oamenilor ălora? „Bună, am venit, știți că Guvenul a dat o Ordonanță”.

“Foarte frumos sună așa din textul legii: 5 miliarde lei și suplimentăm până la 15 miliarde. Riscăm să ajungem în situația ca banii ăștia să stea necheltuiți. Eu cu câți am vorbit, cu foarte mulți, că am o grămadă de clienți, îmi spun:

-Nu știu cum să fac să iau credit. Cum?
I-am zis: – Domnule, ai citit acolo?
– Am citit, nu am înțeles nimic.”

„Unde trebuie să mă duc? Ce trebuie să fac? Care sunt pașii? Explică domnule anteprenorului, nu lăsa acolo niște formulări dintr-alea. Citești pagini întregi și nu știi despre ce e vorba”, a mai arătat consultantul fiscal.

Prevederea cu privire la amânarea serviciilor de utilități și chirii, atât pentru IMM-uri, cât și pentru anumite profesii liberale (art. X)

Aliniatul 5 spune: Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile, în mod corespunzător, și pentru următoarele profesii care îndeplinesc servicii de interes public: formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a activității profesiei de executor judecătoresc, a căror activitate este afectată direct prin măsurile dispuse de autoritățile publice, pentru prevenirea și combaterea pandemiei determinate de infecția cu coronavirusul COVID-19.

“Un notar public cum a fost el afectat direct? Doar dacă a avut sediul într-un Mall, probabil. Totuși, nu știu ce notar este în Mall. Eu nu am văzut. Notarii văd că au birourile lor individuale. Ele nu au fost închise prin Ordonanța militară. Cabinetul de avocat cum a fost afectat direct? Cum știu dacă sunt afectat direct?”, afirmă Grama

Prin măsurile dispuse direct, spune el, înțeleg că sunt afectate hotelurile, restaurantele, că se suspendă activitatea acolo.

Declarațiile fiscale și comunicatul ciudat al Ministerului Finanțelor

“Nicăieri în textul de lege nu se spune dacă declarațiile se depun după 25 martie sunt nesancționabile. Nu am găsit în cuprinsul acestei ordonanțe această prevedere”, afirmă consultantul fiscal.

Totuși, un comunicat al Ministerului Finanțelor spune: Conducerea Ministerului Finanțelor Publice și ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege.
În care lege este prevăzută deschiderea și indulgența? Eu nu am găsit. Am citit Codul de procedură fiscală și nu am găsit: indulgența = procedura prin care ANAF… Nu e așa ceva”, arată Grama.

Să spunem că într-un an – doi mă trezesc cu o amendă că am depus declarația cu întârziere și le zic:
-Nu știți criza aia?
– Hai domnule, fii serios. Scrie undeva într-o lege?
– Păi, da avem aicea că ne tratați cu indulgență.
– Bine mă, hai.

„Din câte știu, amenzile la depunerea cu întârziere se trimit automat. Te trezești pe fișă cu 500 lei amendă. De ce? Ai depus cu întârziere de 2 zile și softul calculează. Ce e legea prevenirii? Să fim serioși. Aia e praf în ochi. În Legea prevenirii intră toate declarațiile fiscale de la contravenție pe Codul de procedură fiscală. Una nu am văzut să se aplice. Toate intră direct cu amendă pe fișă”, explică el.

Ordonanța 30 – cea cu șomajul tehnic suportat de stat

Nu ar trebui să beneficieze și cei care au suspendat contractele după Decretul Președintelui?

Potrivit acestuia, cum s-a Decretul și Ordonanța militară, antreprenorii s-au panicat și au suspendat contractele de muncă

„Sunt multe firme care au suspendat contractele anterior intrării în vigoare a Ordonanței militare, beneficiază de șomaj tehnic? Asta nu e clar. Oamenii spun că au suspendat deja de atunci. Nu ar trebui să beneficieze?”, spune Cornel Grama.

Art. XI vorbește despre două categorii de beneficiri ai șomajui tehnic suportat de stat: cei care au fost afectați direct și cei afectați indirect, a căror activitate a scăzut cu 25%

„Cei din prima categorie să aibă certificatul de situații de urgență. În primul rând, certificatul ăsta de situații de urgență nu e reglementat nicăieri”, spune Grama.

• Acum m-a sunat un patron de restaurant și m-a întrebat: Ce fac? Certificatul ăla de unde îl iau?

„Ar trebui să se dea certificatul direct, să constate că e în codul ăla CAEN. Sper să nu se ceară balanță și altele. S-a zis să închid și am închis, sunt pe butuci”, spune el.

Ceilalți afectați care au o scădere a încasărilor cu 25% și o chichiță de care să se lege orice organ fiscal în viitor

(pentru angajatorii menționați la alin. (2) lit. b), plata indemnizației prevăzute la alin. (1) se va realiza în baza unei declarații pe propria răspundere din care să reiasă faptul că angajatorul înregistrează o diminuare a încasărilor din luna anterioară depunerii declarației pe propria răspundere, cu un procent de minimum 25% față de media încasărilor din perioada ianuarie—februarie 2020, și că nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații)

„Încasările se fac de pe o lună pe alta. În martie, când sunt în criză, am încasat februarie. Eu nu o să am mai puțin cu 25% decât în ianuarie – februarie. În martie nu o să beneficiez. Aș putea în aprilie, dar cererea ar trebui să o fac în mai. Banii o să vină în 30 de zile, deci din iunie beneficiez. Până atunci eu ce fac? De ce s-au luat încasările și nu veniturile?”, afirmă consultantul fiscal.

• Cine a făcut hotărârile astea cred că nu e economist, dacă nu știe că încasările se fac de pe o lună pe cealaltă.

Textul ordonanței spune: …nu are capacitate financiară pentru a plăti toți salariații.

„Aici e jale. Deci eu declar pe propria răspundere că încasările sunt mai mici cu 25% față de media ianuarie – februarie și nu am capacitatea financiară. Dacă eu declar pe propria răspundere că nu am bani să plătesc salariile, eu trebuie să plătesc salariații, nu? Aștept banii de la stat până în iunie? Salariatul cu ce trăiește până atunci?”, întreabă consultantul fiscal

• Ce înseamnă capacitate financiară să plătești salariații? De unde știi? Dintr-o balanță de verificare? Dacă am mașini pe firmă și vine să zică că pot să le vând ca să plătesc salariații? Sunt interpretări.
• Mă trezesc că declar pe propria răspundere că nu am capacitatea financiară să plătesc salariații, beneficiez de șomaj până trece criza, și mă trezesc cu un control. Se uită pe balanța lunii martie și îmi zice: „Păi uite, că aveai sold în casă, bani la bancă”. Poate banii de la bancă erau angajați în alte cheltuieli anterioare.

„Nu e clar ce înseamnă „capacitatea financiară”. E o chichiță să se lege orice organ fiscal”, spune Grama.

Alin. 7, la același articol, spune: Termenul de plată și declarare a obligațiilor fiscale prevăzute conform alin. (5) este data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei în care se face plata din bugetul asigurărilor de șomaj.

„Adică eu pentru martie fac cererea în aprilie. În 30 de zile vin banii, deci în mai. Deci eu plățile la bugetul de stat pentru contribuții le fac în 25 a lunii următoare în care s-a făcut plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Adică în 25 iunie. Așa se înțelege. Eu contribuțiile pentru martie trebuie să le fac în 25 iunie. Asta e neclar. Ar fi o chestie bună”, spune el.

Bine, beneficiază, dar care e procedura?

Art. XV spune „alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care nu au calitatea de angajatori și întrerup activitatea total sau parțial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, beneficiază din bugetul general consolidat de o indemnizație egală cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit pentru anul 2020”.

„Spune că orice întreprindere. Prin întreprindere se înțelege cine prestează servicii sau livrează bunuri. Aici intră PFA, Întreprinderi Familiale. Întrebarea e: Intră și profesiile liberale? Și ei prestează servicii în Codul civil”, spune Grama.

El adaugă:

Ei beneficiază din bugetul general consolidat de o indemnizație egală cu salariul de bază minim brut garantat în plată pentru 2020.
Bun, dar cum? Care e procedura? Ce depun? Unde depun?
Deci aici e punct, gata: beneficiază. Bine, dar cum beneficiez?

„Tu (Guvernul n.r.) ai știut că suspenzi activitățile. Trebuia să ai deja măsurile astea pregătite, să intre în vigoare. Nu dai tu în ședință de Guvern miercuri și noi ne uităm chiorâți în Monitorul oficial sâmbătă dimineața. Situațiile astea generează o neîncredere în populație”, conchide Cornel Grama.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS