Meteorologii au emis cod portocaliu de intensificări susținute ale vântului, pentru intervalul 24 martie, ora 20.00 – 26 martie, ora 10.00. Sunt afectate zonele montane a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Hunedoara și Gorj.
Va fi cod portocaliu şi în intervalul 24 martie, ora 11.00 – 24 martie, ora 20.00
de ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă consistent, viscol
Zonele afectate sunt județele Mehedinți, Dolj și zona montană a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Gorj.
În vestul Olteniei și al Carpaților Meridionali va continua să ningă moderat cantitativ (10…15 l/mp) și să se depună strat de zăpadă consistent.
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55…75 km/h, iar în zona montană a județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Gorj, rafalele vor depăși 80…90 km/h, iar pe creste 100…120 km/h, viscolind puternic ninsoarea.
Va fi cod galben în intervalul 24 martie, ora 11.00- 24 martie, ora 20.00, de intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în Dobrogea, Muntenia, Banat, Crișana, local în Oltenia, sud-vestul Moldovei, precum și în jumătatea sudică a Transilvaniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…75 km/h.