Situația epidemiologică a județului Dolj, astăzi, se prezintă astfel: 3.316 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 369 de persoane se află în carantină, 22 persoane au ieșit din carantină, iar alte 720 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu.
Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.
Forţele de ordine au continuat să acţioneze integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă.
Astfel, în cursul zilei de ieri, 24 martie, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.300 de persoane și 164 de societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.
De asemenea, poliţiştii de la Economic din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au verificat felul în care agenții economici, a căror activitate este permisă în continuare, desfăşoară actele de comerţ, scopul fiind descurajarea apariţiei unor practici comerciale ilicite.
Pentru abaterile constatate, oamenii legii au aplicat peste 90 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 230.000 de lei.
Ca măsuri complementare, pe linie economică au fost confiscate sume de bani şi produse alimentare, valoarea totală fiind estimată la suma de 10.000 de lei.
De asemenea, 3 persoane au fost introduse în carantina, întrucât acestea nu ar fi respectat măsura izolării la domiciliu.