3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDSP Gorj ar avea nevoie de 200 de operatori telefonici pentru a face față solicitărilor legate de coronavirus

DSP Gorj ar avea nevoie de 200 de operatori telefonici pentru a face față solicitărilor legate de coronavirus

Direcția de Sănătate Publică Gorj abia face față apelurilor primite de la autorități și de la cetățeni.

Potrivit reprezentanților instituției, sunt doar 54 de angajați, cu tot cu șoferi. O mare parte a personalului este mobilizat în activitatea de a răspunde la telefoanele puse la dispoziție cetățenilor aflați în izolare, carantină și nu numai, dar și autorităților locale. Este un flux permanent de informații care trebuie să fie gestionate şi trebuie în baza acestora să fie luate decizii.

La rândul lor, angajații Direcției de Sănătate Publică Gorj încearcă să îi depisteze telefonic pe cei care vin din străinătate în Gorj. Sunt folosite informații din declarațiile date în vamă. Nu toți cei care trec prin vamă ajung să completeze declarații și munca de identificare devine și mai dificilă. Un rol au aici și autoritățile locale, care încearcă să dea de urma celor intrați în țară și care vin din zone de risc și pot să transmită virusul. Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Gorj, ar fi nevoie de 200 de salariați pentru a face față tuturor solicitărilor.

Secţiile Dermato şi Oncologie vor fi transferate la Balneo

În același timp, la nivelul autorităților sanitare din Gorj se continuă prăgătirile pentru a face față unui număr mai mare de pacienți. Astfel, Direcția de Sănătate Publică Gorj a avizat pozitiv relocarea Secțiilor Dermatologie și Oncologie (din locația Pasarelă) în Secția de Balneofizioterapie (locația Tudor Vladimirescu), în vederea suplimentării numărului de paturi.

De asemenea, se lucrează pentru amenajarea unei săli de operație destinată suspecților de coronavirus, care reprezintă urgențe chirurgicale, propusă de către conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și amplasată la parterul unității medicale (la parterul locației Tudor Vladimirescu), dintr-o structură de spitalizare de zi. Sala de operație urmează să fie avizată de către DSP Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS