2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus. 139 de persoane s-au vindecat. Alte 1.452 de cazuri au fost confirmate

Coronavirus. 139 de persoane s-au vindecat. Alte 1.452 de cazuri au fost confirmate

Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate. Astfel: 54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj, informeaza Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, până acum 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani

La ATI, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.039 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

„În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și 1 în Marea Britanie, au decedat”, mai informeaza Grupul de Comunicare Strategica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS