-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmenzi de peste 46 milioane lei pentru cei care nu au respectat restricțiile de circulație pe timpul stării de urgență

Amenzi de peste 46 milioane lei pentru cei care nu au respectat restricțiile de circulație pe timpul stării de urgență

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.089.939 de lei, se arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 73 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 6 în Germania, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 12 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța, unul în Germania și unul în Marea Britanie, au decedat.

Cetățenii sunt îndemnați să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS