-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCoronavirus la Ambasada României la Paris

Coronavirus la Ambasada României la Paris

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, a asigurat luni pe Facebook că starea de sănătate a persoanelor care lucrează la ambasadă şi au fost testate pozitiv cu COVID-19 este bună, dar din cauza acestei situaţii şi a măsurilor de izolare care se impun activitatea ambasadei va fi restrânsă.

Ambasada încearcă să preia în continuare apelurile telefonice şi mesajele de e-mail ale celor care o contactează pentru urgenţe consulare, menţionează diplomatul român.

„Le mulţumesc autorităţilor române şi franceze, colegilor din Ministerul Român de Externe, pentru tot sprijinul din aceste zile. Şi, alături de colegii mei, vă mulţumesc pentru toate mesajele de susţinere şi urările de însănătoşire pe care le primim”, mai scrie Luca Niculescu.

MAE de la Bucureşti a anunţat mai devreme luni într-un comunicat că şapte persoane care lucrează la Ambasada României în Franţa au fost testate pozitiv la noul coronavirus, că starea acestora este bună, dar că activitatea Ambasadei României în Republica Franceză va fi restrânsă, având în vedere necesitatea ca personalul misiunii să intre în autoizolare. Activitatea Secţiei consulare este suspendată temporar, fiind preluate doar cazurile urgente, a menţionat MAE. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS