Spitalul COVID din Târgu-Cărbunești are, în momentul de față, doar trei ventilatoare și managerul nu știe cine va avea prioritate dacă în zilele următoare va primi patru pacienți cu coronavirus. Mai ales dacă aceștia vor avea nevoie de respirație asistată, atunci cadrele medicale vor trebui să aleagă cine va beneficia și cine nu de ventilator.
Managerul Spitalului Orășenesc din Cărbunești, Constantin Târziu, a declarat că nu știe ce va face dacă va primi mai mult de patru pacienți în stare gravă și a cerut Direcției de Sănătate Publică Gorj să nu îi trimită vreun pacient în următoarea săptămână. Managerul speră ca în această perioadă unitatea medicală să se pună la punct și să mai primească măcar o parte din cele 15 ventilatoare pe care le-a solicitat Ministerului Sănătății.
Spitalul COVID din Cărbunești a cerut încă opt medici
Constantin Târziu a mai spus că a cerut Direcției de Sănătate Publică Gorj să îi transfere opt cadre medicale. În momentul de față lipsesc medici pe câteva specialități. Este vorba de pediatrie și ginecologie.
„Avem nevoie de opt medici pentru acest spital COVID. Suntem descoperiți și noi am pus în vedere Direcției de Sănătate Publică să ne trimită personalul de care avem nevoie: în primul rând, doi pediatri, doi ginecologi și alte specialități. Stăm bine în ceea ce privește compartimentarea spațiilor și asigurarea circuitelor separate. Dar încă mai așeptăm biocidele, materialele de protecție și aparatura medicală, medicamente. Eu sper să nu primim niciun pacient în următoarele şpte – zece zile pentru că nu putem să ne ocupăm de ei. Le-am și spus să nu ne trimită, că nu putem să ne ocupăm de ei. De la nivel local am primit 25 de măști… Eu trebuie să am niște stocuri bune, să pot să le transmit un mesaj corect medicilor care sunt în prima linie și pe care contăm să vindece pacienți”, a mai spus Constantin Târziu, managerul Complexului Energetic Oltenia.