2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate​Coronavirus în lume: Numărul total de cazuri de infecții se apropie de 1,4 milioane

​Coronavirus în lume: Numărul total de cazuri de infecții se apropie de 1,4 milioane

Numărul total de îmbolnăviri, la nivel mondial, se apropie de 1,4 milioane, potrivit datelor centralizate de John Hopkins, pe platforma arcgis, printre pacienții care se află la terapie intensivă numărându-se și premierul birtanic Boris Johnson. În total, 277.402 de pacienți infectați s-au vindecat, iar 74.744 de oameni și-au pierdut viața, potrivit hotnews.

08.20: Președintele din El Salvador a anunțat noi pedepse pentru cei care nu respectă regulile de autoizolare la domiciliu, scrie Reuters. Asttfel, cei care încalcă normele de carantină vor fi reținuți, iar mașinile lor vor fi confiscate.

08.15: Trei spitale din cele mai mari orașe din India, capitala Delhi și Mumbai, au fost închise, după ce personalul a fost depistat pozitiv pentru Covid-19. Nimeni nu poate intra sau ieși, iar medicii, asistentele și infirmierele vor putea merge acasă doar după ce testele vor fi repetate și vor fi negative, scrie BBC News.

07.35: Premierul nipon Shinzo Abe este ultimul demnitar de rang înalt care transmite mesaje de încurajare omologului său britanic, Boris Johnson, aflat la terapie intensivă.

”Dragul meu prieten, gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către tine și familia ta”, a scris el, pe twitter, adăugând că îi dorește recuperare rapidă și că Japonia este alături de poporul britanic în aceste vremuri dificile.

07.21: Australia a raportat marți noul bilanț: 5.844 de cazuri de infecții și 44 de decese, potriviti Guardian.

Mai puțin de 100 de cazuri sunt la terapie intensivă și mai puțin de 40 sunt pe ventilație mecanică.

07.14: Ministrul sănătății din Noua Zeelandă, David Clark, a admis că este ”un idiot” după ce a fost surprins încălcând măsurile de carantină pentru a merge la plajă cu familia, scrie BBC News. Demintarul și-a înaintat demisia, însă va rămâne în funcție.

Un rezumat al celor mai importante informații:

• Pentru prima oară din ianuarie, China nu a mai înregistrat niciun nou deces cauzat de Covid-19.

• Luni seara, premierul Boris Johnson a fost mutat la terapie intensivă, după ce, în curusl zilei de luni, anunțase că se simte bine și va continua să conducă guvernul de pe patul de spital. Locul său va fi ținut de ministrul britanic de externe, Dominic Raab.

• Președinți și șefi de guverne au transmis mesaje de încurajare

• Guvernatorii statelor New York și New Jersey au arătat luni că s-a înregistrat o acalmie, dar au avertizat asupra evoluției epidemiei la nivel național, în condițiile în care bilanțul deceselor a ajuns în SUA la 11.000, în timp ce numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 368.196.

Bilanțul de marți dimineața, potrivit John Hopkins:

  • Total îmbolnăviri 1.347.676
  • Total decese 74.744
  • Total vindecări 277.402

Situația pe țări:

  • SUA- 368.196
  • Spania- 136.675
  • Italia- 132.547
  • Germania -103.375
  • Franța- 98.984
  • China- 82.697
  • Iran- 60.500
  • Marea Britanie- 52.279
  • Turcia- 30.217
  • Elveția- 21.657
  • Belgia- 20.814

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS