0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞase cadre medicale, detașate la Spitalul COVID Cărbunești

Şase cadre medicale, detașate la Spitalul COVID Cărbunești

Spitalul de Urgență COVID de la Târgu Cărbunești, Gorj, a primit prin transfer şase cadre medicale.

Unitatea medicală a fost desemnată de către Ministerul Sănătății spital-suport pentru pacienții cu noul coronavirus. Conducerea spitalului a solicitat transferul a opt cadre medicale de la unități din județ. Direcția de Sănătate Publică Gorj a identificat şase medici care vor lucra în perioada pandemiei la Târgu Cărbunești. Este vorba de doi medici pentru ATI, un chirurg, un ginecolog, un pediatru și un neonatolog.

„Avem materiale de protecție și dezinfectanți pentru o perioadă de zece zile. Am mai primit între timp, dar încă mai avem nevoie de multe echipamente de protecție. Am cerut și am primit, cu ajutorul Direcției de Sănătate Publică Gorj, şase medici de care aveam foarte mare nevoie. Am reușit să finalizăm toate culoarele pentru pacienți și pentru personal. Avem și o cameră de dezinfecție pentru medicii care vor lucra cu pacienți cu COVID-19. Ni s-a promis că vom mai primi în câteva zile trei ventilatoare, pe lângă cele trei pe care le avem. Facem zilnic instruiri cu personalul. Am stabilit ca orice greșeală să fie anunțată pentru a nu se ajunge la infectarea colegilor“, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului din Târgu Cărbunești.

Cere testarea a şase cadre medicale în izolare

Medicul Constantin Târziu a declarat că are şase colegi în izolare la domiciliu. Aceștia au intrat în contact cu un bărbat, din Gorj, depistat cu COVID-19 și care a fost internat la unitatea medicală din Târgu Cărbunești. Mai sunt câteva zile și medicii vor ieși din autoizolare. Managerul Spitalului din Târgu Cărbunești a declarat că a cerut Direcției de Sănătate Publică Gorj testarea celor şase colegi.

„Suntem spital COVID. Nu ne permitem niciun fel de greșeală. Acești colegi au intrat în contact cu bărbatul din Cărbunești diagnosticat cu COVID-19. Este normal să nu revină la spital din izolare până când nu vor fi testați pentru coronavirus. Vrem să fim siguri că nu sunt probleme și nu vom genera o situație medicală nedorită la spital. Sper să beneficiem de asistență de la DSP în acest caz. Este mai bine să prevenim decât să ajungem la ce nu vrea nimeni. Avem nevoie de cât mai mulți medici“, a mai declarat Constantin Târziu.

Saloanele sunt supravegheate video

Pentru a monitoriza cât mai bine pacienții pe care îi vor primi la spital, cei din conducere au decis să monteze sisteme de monitorizare video în toate secțiile. Astfel, se vor putea observa non-stop bolnavii și se va putea acționa rapid. Unitatea are 200 de paturi, iar dacă vor fi ocupate toate va fi nevoie de eforturi suplimentare din partea cadrelor medicale.

„Am decis să instalăm camere video în toate secțiile, pentru a putea să îi monitorizăm mai bine pe pacienți. Nu știm exact câți pacienți vom avea și cât de gravă va fi starea acestora. Vrem să avem un control cât mai mare la nivelul saloanelor. Avem camere la ATI, Cardiologie, Medicală, Camera de Gardă, Chirurgie, Psihiatrie și vom continua cu toate secțiile. Noi ne dorim să avem cât mai puțini pacienți și să răsuflăm ușurați la finalul pandemiei“, a menționat managerul Spitalului de Urgență din Cărbunești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS