5.9 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateControale și amenzi la depozitele de lemn

Controale și amenzi la depozitele de lemn

Polițiștii din Gorj au desfășurat joi controale la depozitele de lemn. Astfel, poliţişti din Tismana împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Râmnicu-Vâlcea, au acţionat ieri pentru verificarea legalității provenienței materialului lemnos exploatat din zonele constituite pe raza de competență.

S-a constatat că la data de 3 martie, o societate comercială, din Oraşul Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, a expediat cantitatea de 50 metri cubi lemn foc, esenţă fag, fără respectarea prevederilor legale.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a societăţii comerciale, cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Totodată, poliţiştii au dispus ca măsură complementară confiscarea valorică a volumului de 50 mc material lemnos, în valoare de 8.450 lei.

De asemenea, poliţişti din Novaci au depistat ieri pe drumul comunal Valea Pietrei din comuna Baia de Fier, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce transporta fără forme legale material lemnos de esență fag. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că materialul lemnos ar fi fost tăiat și sustras din fondul forestier al Ocolului Silvic Polovragi de pe raza comunei Baia de Fier.

La fața locului s-a deplasat un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Polovragi care a procedat la măsurarea materialului lemnos, rezultând o cantitate de 0,800 metri cubi.

Materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Polovragi, iar motofierăstrăul mecanic utilizat, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. De asemenea cu ocazia verificării în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos, precum și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care nu deține permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS