Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a deschis un nou dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și fals intelectual, în timp ce investigau cazul de la Spitalului de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.
În timp ce verificau modul în care a fost făcută ancheta epidemiologică, în cazul fostului ofițer MAI care a mințit că nu a fost în străinătate, deși se întorsese recent din Israel, procurorii au descoperit o serie de noi nereguli.
”Un medic epidemiolog din cadrul spitalului MAI Dimitrie Gerota a omis cu ştiinţă să ateste în materialul întocmit că un medic gastroenterolog din cadrul aceleiaşi unităţi medicale a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus”, potrivit Ministerului Public.
”Totodată, a mai rezultat că, în perioada 06.03.2020 – 26.03.2020, medicul gastroenterolog, deşi cunoştea că a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus, a continuat să își desfăşoare activitatea profesională în diferite unităţi medicale din Bucureşti, nerespectând astfel măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii infecţiei virale”, se mai arată în comunicat.
Fostul ofiţer MAI, care a fost între timp externat din spital, are deschis pe numele său un dosar penal, pentru infracţiunea de “zădărnicire a combaterii bolilor”.
Fostul polițist a infectat 120 de persoane, dintre care una a decedat.
Săptămâna trecută spitalul Gerota a ieșit din carantină, însă nu primeşte noi pacienţi deocamdată.