0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSpitalul Cărbunești are materiale sanitare pentru două săptămâni

Spitalul Cărbunești are materiale sanitare pentru două săptămâni

Spitalul COVID Cărbunești are în stocuri materiale sanitare pentru două săptămâni de zile, în condițiile în care vor exista pacienți.

Luni urma să fie trimiși primii pacienți la unitatea medicală suport pregătită să primească cetățeni infectați cu COVID 19. La nivelul județului Gorj sunt, în prezent, doar trei pacienți diagnosticați cu noul coronavirus. Toți sunt internați în cadrul Secției Boli Infecțioase din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Cei trei vor fi transferați, pe rând, la Spitalul de Urgență COVID din Târgu-Cărbunești. Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești, a declarat că, dacă acum două săptămâni avea material de protecție doar pentru cinci zile, acum stocurile au crescut și se va putea lucra două săptămâni, iar cadrele medicale vor fi protejate.

Speră să primească un număr mic de pacienți

Constantin Târziu a declarat că speră ca, până la finalul pandemiei, să primească un număr cât mai mic de pacienți infectați cu noul coronavirus. Spitalul de la Cărbunești este singurul din Gorj care primește doar pacienți infectați cu COVID 19. De altfel, toți pacienții au fost externați încă de acum două săptămâni, iar toate secțiile sunt disponibile. Sunt pregătite 200 de paturi și este disponibil personalul medical necesar.

„Ne ajung materialele sanitare, de protecție, biocidele pentru două săptămâni. Depinde și câți pacienți vom avea. Dacă o să avem în prima etapă doi, trei, patru pacienți se vor face echipe de medici și nu vor fi consumate foarte multe echipamente de protecție. Fiecare echipă va avea în grijă un pacient și nu se vor plimba pe la toți. Dacă numărul de bolnavi va crește, atunci va crește și consumul de măști, combinezoane, dezinfectanți, ochelari și mănuși“, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului de Urgență COVID de la Târgu-Cărbunești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS