1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOrdinul care prevedea că se poate sta în carantină la domiciliu a fost modificat

Ordinul care prevedea că se poate sta în carantină la domiciliu a fost modificat

Ordinul care prevedea că persoanele care revin din zone roșii din afara României (din țări precum Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie sau Statele Unite) și cele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu a fost modificat astăzi de Ministerul Sănătății, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al instituției, Oana Grigore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, din textul Ordinului a fost eliminat articolul care prevede că persoanele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu.

Cel mai probabil, măsura carantinării la domiciliu a persoanelor care revin în țară din zone roșii va rămâne și în textul noului Ordin.
Noua variantă a Ordinului Ministerului Sănătății urmează să fie publicată în cursul zilei de joi în Monitorul Oficial.

Ordinul de ieri al Ministerului Sănătății instituia, în premieră, măsura carantinei la domiciliu.

Ordinul publicat ieri în Monitorul Oficial prevedea că românii care revin în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în premieră în carantină la domiciliu, „pe baza declaraţiei pe propria răspundere”. Condiția era ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu.

Pe lângă persoanele care se întorc în țară din zone roșii, în carantină la domiciliu urmau să poată sta și cele confirmate cu infecția cu virusul, care nu au simptome. Autoritățile au anunțat încă de acum câteva săptămâni că, dintr-un anumit punct al epidemiei, pacienții infectați cu coronavirus, dar cu forme ușoare ale bolii, vor putea fi tratați la domiciliu.
Decizia a venit într-un moment în care, potrivit declarațiilor oficialilor responsabili cu gestionarea crizei coronavirusului, în țara noastră este așteptat, în săptămânile următoare, vârful epidemiei.

De asemenea, în perioada sărbătorii de Paști este de așteptat ca un număr mare de români să revină în țară, în ciuda apelurilor repetate ale autorităților ca românii din diaspora să evite revenirea în țară în această perioadă.

Pe lista zonelor roșii se află Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Austria, Olanda, Elveția, Turcia, Statele Unite și Iran.

Toți românii care se întorceau din aceste zone erau plasați până acum în carantină instituționalizată pentru 14 zile. Cei care se întorceau din alte țări, mai puțin afectate de pandemie, erau plasați în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

Potrivit Ordinului publicat ieri de Ministerul Sănătății, prin carantină se înţelege atât instituirea măsurii de carantină instituţionalizată (în spaţii special amenajate), măsurii de carantină la domiciliu, cât şi instituirea izolării la domiciliu.
Cele 3 categorii de persoane care puteaut fi plasate în carantină la domiciliu, conform variantei de ieri Ordinului Ministerului Sănătății, care a fost modificat, erau:

  • persoanele asimptomatice care intră pe teritoriul României venind din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie).
  • persoanele asimptomatice confirmate cu coronavirus.
  • membri de familie asimptomatici confirmaţi cu coronavirus care se carantinează la acelaşi domiciliu.

Ordinul Ministerului Sănătății publicat ieri în Monitorul Oficial modifica Ordinul nr. 414/2020 privind instituirea măsurii de carantină pentru persoanele aflate în situaţia de urgenţă de sănătate publică internaţională determinată de infecţia cu COVID-19. Ordinul de ieri a fost semnat de medicul Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS