-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVIDEO Klaus Iohannis: Nimeni dintre cei care au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit crezând că va scăpa de brațul legii

VIDEO Klaus Iohannis: Nimeni dintre cei care au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit crezând că va scăpa de brațul legii

Președintele Klaus Iohannis susține joi, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după ce în urmă cu o zi a criticat acordul încheiat între Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă și a cerut Guvernului să revină asupra lui, potrivit hotnews.

Înțelegerea a fost modificată miercuri seară, ministrul de Interne anunțând că românii nu vor putea lua parte la slujbe nici în incinta, nici în afara bisericilor, pâinea sfințită va fi împărțită de voluntari ai bisericii, și nu de polițiști, așa cum era inițial, în timp ce Lumina va fi distribuită în noaptea de Înviere tot de clerici și voluntari „în pragul casei sau la fereastră, fără ca oamenii să iasă în stradă”.

Cele mai importante declarații ale președintelui:

  • Trăim o perioadă dificilă care va marca la scară istorică nu doar România ci și întreaga omenire
  • Va trebui să separăm clar ce e bine de ce nu funcționează
  • Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate
  • Schimbarea va fi însă imposibilă în cazul politicienilor care și în aceste zile dramatice se gândesc doar la beneficiile lor electorale și după ce au distrus zeci de ani bugetul fac propuneri car împovărează o țară
  • Nu putem periclita viitorul doar pentru că o majoritate fără nicio legitimitate votează populist măsuri care nu au nicio susținere
  • Am făcut un apel insistent de la începutul crizei către toți politicienii să abandoneze discursul demagogic
  • E inacceptabil să-i vedem dând lecții azi pe cei care au lăsat spitalele fără resurse, care au gonit oameni competenți din țară
  • Cum poate fi caracterizat un lider politic care pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență
  • Politicienii pot ajuta cu sfaturi, idei, soluții constructive dar nu pot să instige și să îndemne la nerespectarea măsurilor menite să protejeze viața cetățenilor
  • Orice astfel de gest reprezintă o inconștiență care poate avea consecințe tragice
  • Criza actuală e gestionată de un guvern care ține cont de sfaturile specialiștilor
  • Există multe autorități locale conduse de oameni destoinici, indiferent din partidele din care provin
  • Avem și exemple negative
  • Am însă încredere că autoritățile competente vor rămâne vigilente
  • Nimeni dintre cei care au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit crezând că va scăpa de brațul legii
  • Pentru a putea progresa, resetarea României e mai urgentă și mai necesară ca oricând
  • Vedem acum cât de multe lipsuri a fost necesar să fie acoperite într-un timp extrem de scurt

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS