7.3 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlte şase cadre medicale de la Spitalul Municipal Paşcani, confirmate cu COVID-19

Alte şase cadre medicale de la Spitalul Municipal Paşcani, confirmate cu COVID-19

Încă şase cadre medicale de la Secţia de Îngrijiri Paleative de la Spitalul Municipal Paşcani au fost diagnosticate cu infecţia cu noul coronavirus. Toate cadrele medicale din acea secţie au fost testate, după ce în urmă cu patru zile, unul dintre medicii care lucrează acolo a fost testat pozitiv.

„În urma celor 52 de recoltări efectuate, s-a constatat că încă șase cadre medicale (patru infirmiere şi două asistente medicale) au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, 30 de rezultate sunt negative şi 16 teste sunt în lucru în momentul de faţă. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.”, a anunţat vineri Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi.

Unul dintre cei 10 pacienţi ai secţiei de Îngrijiri Paliative a Spitalului Paşcani, care au fost confirmaţi cu infecţia cu COVID-19 şi care au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase a murit.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică este vorba despre un bărbat de 82 de ani.

Acesta a fost internat pe 8 aprilie în acea secţie, iar în cursul zilei de joi a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, în secţia de Anestezie Terapie Intenstivă.

Bărbatul avea hipertensiune arterială şi diabet zaharat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS