5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGoogle va cere identitatea celor care postează reclame pe platformele sale

Google va cere identitatea celor care postează reclame pe platformele sale

În curând, Google va începe să aplice aceleași cerințe de verificare a identității, care anterior se aplicau doar advertiserilor din politică, tuturor agenților de publicitate, a anunțat John Canfield, Director of Product Management for Ads Integrity la Google.

„Această modificare va permite oamenilor oamenilor să înțeleagă mai ușor cine este agentul de publicitate din spatele reclamelor pe care le văd de la Google și îi va ajuta să ia decizii mai informate”, a explicat John Canfield, într-o postare pe blogul companiei.

Pentru a posta reclame pe platformă, advertiserii vor trebui să prezinte documente de identificare personală sau documente care demonstrează că întradevăr lucrează pentru compania pe care spun că o reprezintă — care dovedesc de la cine și din ce țară provin anunțurile.

Google a început să introducă aceste forme de identificare a advertiserilor politici începând din anul 2018, pe fondul îngrijorărilor în legătură cu modul în care anunțurile politice înșelătoare sau chiar false pe care le vedem online ar putea influența rezultatele unor alegeri.

„De la introducerea acestui program, am verificat advertiseri politii din 30 de țări (…) Și acum, pentru a oferi o mai mare transparență și a oferi utilizatorilor mai multe informații despre cine postează anunțurile, extindem verificarea identității tuturor advertiserilor de pe platformele noastre”, a menționat Canfield.

În ceea ce privește advertiserii existenți, ei trebuie să treacă printr-un proces de verificare în doi pași pentru ca Google să continue găzduirea anunțurilor lor pe platformele sale. După ce au fost anunțați de companie, advertiserii vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a trimite documentele solicitate. Ulterior, vor mai avea 30 de zile pentru a finaliza o „verificare a identității în cont”. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS