8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul ceh vrea prelungirea stării de urgenţă

Guvernul ceh vrea prelungirea stării de urgenţă

Guvernul ceh a aprobat vineri solicitarea care va fi adresată parlamentului pentru prelungirea până pe 25 mai a stării de urgenţă pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În acelaşi timp vor fi relaxate numeroase restricţii ca urmare a scăderii substanţiale a numărului noilor cazuri de COVID-19, potrivit agenţiilor Reuters şi DPA.

Premierul Andrej Babis a decis în mod neaşteptat să ridice restricţiile de circulaţie şi pe cele privind călătoriile în străinătate după un verdict al unui tribunal care a stabilit că unele dintre măsurile impuse pentru oprirea răspândirii virusului sunt ilegale.

Pe de altă parte, numărul noilor infecţii a scăzut notabil, în Republica Cehă fiind anunţat vineri la prânz un singur nou caz de COVID-19 faţă de ultima raportare, totalul acestor cazuri fiind de 7.188, dintre care 213 decese. Au fost efectuate până în prezent peste 200.000 de teste.

Proiectul de prelungire a stării de urgenţă va fi înaintat legislativului marţi. Actuala stare de urgenţă expiră pe 30 aprilie şi permite guvernului să ia măsuri cum ar fi restricţii de circulaţie şi închiderea unor activităţi economice.

Cehia, printre primele ţări care au instituit starea de urgenţă

Republica Cehă a fost printre primele ţări europene care au instituit în luna martie starea de urgenţă şi a aplicat măsuri foarte severe de limitare a epidemiei. Frontierele au fost închise atât pentru străinii care vor să intre în ţară cât şi pentru cetăţenii cehi care ar dori să plece în străinătate, a fost sistat complet transportul aerian, s-au interzis deplasările neesenţiale, au fost închise şcolile, barurile, teatrele, cinematografele şi celelalte locuri unde se poate aduna multă lume, iar masca a devenit obligatorie pentru orice ieşire din casă.

Guvernul de la Praga va ridica restricţia privind călătoriile în străinătate, dar la întoarcerea în ţară cetăţenii cehi vor trebui să rămână 14 zile în carantină sau să fie testaţi negativ pentru COVID-19. Totuşi, MAE ceh a recomandat evitarea călătoriilor externe, amintind că numeroase state menţin restricţiile privind accesul străinilor.

A fost de asemenea iniţiată o reluare treptată a activităţilor economice. ”Nu ne putem permite să mai pierdem nicio zi înainte de a reporni economia, dar fără să punem în pericol sănătatea”, a declarat ministrul ceh al comerţului, Karel Havlicek.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS