0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEfectul coronavirusului: Deficit bugetar de trei ori mai mare, în primul trimestru

Efectul coronavirusului: Deficit bugetar de trei ori mai mare, în primul trimestru

România a înregistrat un deficit bugetar de 1,67% din PIB (18,06 miliarde lei), în primul trimestru din acest an , de circa 3 ori mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului precedent (0,52% din PIB), reiese din datele Ministerului Finanțelor Publice (MFP). De precizat că de la jumătatea lunii martie au intrat în vigoare Decretul președintelui și primele ordonanțe militare. De asemenea, a fost adoptată și OUG 29/2020 prin care se poate amâna plata taxelor de către firme, potrivit hotnews.

„Creşterea deficitului bugetar aferent primului trimestru al anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată în principal de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în luna martie ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada stării de urgență (7,7 mld. lei) și de restituirile suplimentare de TVA de 3,17 mld. lei pentru susţinerea lichidității în sectorul privat”, spune Ministerul Finanțelor.
Pe partea de cheltuieli, creșterea cheltuielilor de investiții cu aproximativ 1 miliard lei față de aceeași perioadă a anului precedent, precum și avansurile ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal și zootehnic în sumă de aproximativ 1 miliard lei au contribuit la majorarea deficitului.


Consiliul Fiscal spunea sâmbătă, într-un document, că veniturile bugetare, chiar și considerând cadrul macroeconomic curent prognozat de Comisia Naționala de Strategie și Prognoză, sunt probabil supraestimate cu cel puțin 0,3% din PIB, iar cheltuielile bugetare sunt probabil subdimensionate cu cel puțin 0,3-0,45% din PIB.

”În aceste condiții, deficitul bugetar probabil este cuprins într-un interval de 7,3-7,45% din PIB. Riscurile sunt înclinate în sensul înregistrării unui deficit bugetar mai mare”, mai arată reprezentanții instituției conduse de prof. Daniel Dăianu.


Veniturile bugetare estimate de Guvern sunt supraevaluate cu cel puțin 0,3% din PIB. Cheltuielile sunt subdimensionate cu 0,3-0,45% din PIB. Deficitul bugetar va depăși 7,3, nu 6,7, cât speră Finanțele (analiză)

Ce spune Ministerul Finanțelor:

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 72,23 mld. lei în primele 3 luni ale anului 2020, în scădere cu 3,3% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut, reflectând în principal contracția încasărilor bugetare în luna martie (-25,1% an/an) ca urmare a facilităţilor fiscale acordate pentru susţinerea economiei în contextul instituirii stării de urgență.

Astfel, dacă valoarea totală a obligațiilor fiscale declarate către ANAF în luna martie 2020 a fost de 24,63 mld lei, în creştere cu 8,5% faţă de sumele declarate în perioada similară din anul 2019, veniturile nete colectate au fost de 16,95 mld lei.

Citește continuarea pe hotnews.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS