-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGCS: A fost redeschis un site care a prezentat informaţii false

GCS: A fost redeschis un site care a prezentat informaţii false

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a transmis către Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) solicitarea de redeschidere a site-ului www.justiţiarul.ro, informează joi Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Redeschiderea site-ului a fost solicitată de jurnalistul Marius Albin Marinescu, care şi-a manifestat intenţia de a elimina articolele ce conţineau „informaţii false”.

„Grupul de Comunicare Strategică a analizat cererea transmisă şi a fost de acord cu redeschiderea site-ului menţionat, cu condiţia ca administratorul să respecte următoarele condiţii de transparenţă şi etică jurnalistică:

  • eliminarea articolelor ce conţineau informaţii false referitoare la COVID – 19;
  • filtrarea, pe viitor, de către administratorul site-ului, a materialelor referitoare la acest subiect,
  • publicarea doar a acelor materiale care conţin informaţii din surse oficiale şi credibile;
  • asumarea publică a identităţii site-ului www.justitiarul.ro, cu indicarea adresei de contact şi a persoanelor/persoanei care administrează conţinutul site-ului.

Decizia Grupului de Comunicare Strategică este bazată pe faptul că obiectivul nu este acela de a suprima publicaţii (aceasta fiind soluţia în cazul în care nu este asumată o identitate a publicaţiei sau se refuză rectificarea materialelor), ci doar acela de a preveni campanii de dezinformare”, se arată în comunicat. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS