Două găuri negre sunt ”prinse” într-un ”dans” în centrul unei galaxii super-îndepărtate numită OJ 287, iar gaura cea mai mare este înconjurată de un disc de gaz și în jurul ei orbitează o gaură neagră ceva mai mică ce se ciocnește cu discul, producând o descărcare de energie mai luminoasă decât 1.000 de miliarde de stele. Cercetătorii de la NASA au putut detecta în iulie 2019 o astfel de descărcare de energie și au putut anticipa cu o marjă de eroare de câteva ore producerea ciocnirii, potrivit nasa.gov
Spitzer Space Telescope a fost singurul care a depistat exploziile de lumină care oferă indicii despre caracteristicile fizice ale acestor mistere cosmice ultra-îndepărtate.
Cei de la NASA explică faptul că găurile negre nu sunt statice în spațiu, ci sunt super-active când este vorba de mișcarea lor. Însă, negre fiind, nu pot fi observate direct, dar astronomii le-au depistat studiind cum se comportă lumina și obiectele din jurul lor.
Cei de la NASA au putut urmări (și estima când se va petrece exact) un complicat ”dans” între printre cele mai mari două găuri negre descoperite vreodată, una cu masa de 18 miliarde de ori mai mare decât a Soarelui și alta ceva mai ”mică”, cu masa de 150 de milioane de ori mai mare decât cea solară.
Gaura neagră mai mică orbitează în jurul celei mari și, de două ori în 12 ani, această gaură neagră ceva mai mică se ciocnește de uriașul disc de gaz ce înconjoară gaura neagră uriașă. Din ciocnire rezultă o descărcare de lumină mai puternică decât lumina a 1.000 de miliarde de stele. Această ciocnire între cele două găuri negre se petrece de două ori în intervalul de 12 ani, iar astronomii pot estima cu o marjă de eroare de câteva ore când se va întâmpla.
Discul în cauză -disc de acreție – este structura formată din materia care orbitează în jurul găurii negre și este compus din praf stelar rezultat după ce stelele din vecinătate sunt pulverizate de gravitația găurii negre.
Prin modele matematice, astronomii au încercat să estimeze când se produce coliziunea, iar calculele din 2010 permiteau o estimare în jurul a 1-2 săptămâni, însă o lucrare publicată în 2018 de cercetători de la Tata Institute of Fundamental Research din Mumbai (India) a arătat că evenimentul poate fi estimat la nivel de patru ore, iar observațiile făcute de telescopul NASA în vara lui 2019 au dovedit că aveau dreptate.
Pentru ca predicția legată de când apar aceste descărcări de energie să fie cât mai exactă, cercetătorii au strâns date despre caracteristicile fizice ale găurii negre mari. În mod special, noul model încorpora o teorie numită ”no-hair” (fără păr).
Teoria, publicată în anii 60 de un grup de oamenii de știință din care făcea parte și Stephen Hawking, anticipa un element legat de natura ”suprafeței” unei găuri negre. Deși găurile negre nu au suprafețe în adevăratul sens al cuvântului, se știe că există o graniță dincolo de care nimic nu poate scăpa, nici măcar lumina. Limita de la care orice obiect este înghițit de o gaură neagră a fost numită orizontul evenimentului, iar o teorie postulează că acest orizont ar fi ”accidentat”, plin cu iregularități. Teoria ”no hair” susține că nu există aceste iregularități.
