În ședința Guvernului de joi a fost adoptată o Hotărâre pentru aprobarea plafoanelor alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2019. Plafonul maxim aprobat are valoarea de 85.506,500 mii euro, echivalentul a 406.121,672 mii lei și se asigură de la bugetul de stat.
Beneficiarii acestui act normativ sunt circa 41.000 fermieri din sectorul vegetal care au accesat măsurile de sprijin cuplat pentru culturile prevăzute la art. 1 din HG nr. 219/2015 și au îndeplinit condițiile de eligibilitate.
Plafoanele aferente fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal sunt distribuite astfel :
a) 33.434,000 mii euro pentru soia;
b) 16.354,250 mii euro pentru lucernă;
c) 440,000 mii euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre boabe și fasole boabe;
d) 102,130 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
e) 4.902,200 mii euro pentru orez;
f) 840,000 mii euro pentru sămânţă de cartof;
g) 131,760 mii euro pentru hamei;
h) 18.752,000 mii euro pentru sfeclă de zahăr;
i) 1.190,860 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
j) 9,340 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
k) 6.316,200 mii euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
l) 510,000 mii euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
m) 2.523,760 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.
Cuantumul pe unitatea de măsură pentru fiecare tip de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor aferente măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal menționate mai sus la suprafețele eligibile pentru anul 2019.
Menţionăm că transferurile de fonduri între măsurile de sprijin cuplat s-au realizat astfel încât, în cazul culturilor care nu au atins limita de suprafață notificată, cuantumul pe unitatea de măsură să asigure profitabilitatea.
Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019.