4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMâine se anunță ploi torențiale în Oltenia și alte zeci de județe

Mâine se anunță ploi torențiale în Oltenia și alte zeci de județe

ANM a emis sâmbătă o alertă meteo de instabilitate atmosferică până duminică la prânz și un avertisment cod galben de ploi puternice, vijelii și grindină pentru 33 de județe, până luni seara. Informarea meteo intră în vigoare sâmbătă la ora 13.00 și expiră duminică la ora 12.00.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice și în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

Mâine se anunță ploi torențiale

De asemenea, începând de duminică de la ora 12.00 până luni la ora 22.00 județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi sub alertă cod galben, ANM anunțând perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii și, izolat, grindină
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS