-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSomalia: Şase persoane au pierit în accidentul unui avion ce transporta provizii destinate combaterii COVID-19

Somalia: Şase persoane au pierit în accidentul unui avion ce transporta provizii destinate combaterii COVID-19

Şase persoane aflate la bordul unui avion ce transporta provizii destinate combaterii epidemiei noului coronavirus s-a prăbuşit luni în Somalia, a informat ministrul transporturilor din Mogadishu, informează Reuters.

Oficialul a refuzat să facă speculaţii cu privire la cauza accidentului, dar un fost ministru al apărării a declarat pentru Reuters că a discutat cu un martor de pe aerodrom, conform căruia se pare că aparatul de zbor a fost doborât. Abdirashid Abdullahi Mohamed, fost ministru somalez al apărării, a declarat că a vorbit cu un martor de pe aerodrom care i-a spus că avionul a încercat să aterizeze, dar a fost nevoit să se rotească în zbor din cauza unor animale sălbatice aflate pe aerodrom şi apoi, la a doua încercare de aterizare, se pare că a fost atins într-o aripă.

El a furnizat imagini care arătau avionul în flăcări, bucăţi din acesta împrăştiate pe o zonă restrânsă şi coada avionul rămasă intactă şi a arătat o listă cu numele celor şase pasageri. Reuters nu a putut să verifice imediat imaginile şi nici să confirme numele.

Militanţii Al-Shabaab din Somalia, care au conexiuni cu al-Qaeda, sunt prezenţi în zona în care s-a prăbuşit avionul, deşi oraşul Bardale din regiunea sudică a Golfului şi aerodromul său sunt păzite de forţe somaleze şi de trupe etiopiene. Etiopia are trupe în Baidoa şi Bardale ca parte a misiunii de menţinere a păcii a Uniunii Africane.

Şase persoane – pilotul, copilotul, inginerul de zbor, un pilot stagiar şi două persoane care lucrează pentru linia aeriană – erau la bord, a declarat ministrul transporturilor Mohamed Salad. Până în prezent au fost recuperate cinci cadavre, a precizat el.

Salad a declarat că a trimis o echipă de anchetă care va sosi marţi la locul accidentului şi a apreciat ca binevenită orice acordare de asistenţă internaţională.

Agenţia de ştiri Somalia a informat că avionul prăbuşit aparţinea companiei African Express Airways.

Purtătorul de cuvânt al armatei etiopiene a declarat că nu are cunoştinţă de accident.

Gruparea Al-Shabaab nu a fost imediat disponibilă pentru comentarii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS