2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLaboratorul de genetică moleculară va fi autorizat până la finalul acestei luni

Laboratorul de genetică moleculară va fi autorizat până la finalul acestei luni

Laboratorul de genetică moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu va fi inclus în sistemul național de testare până la finalul acestei luni. Este misiunea noii conduceri a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, care a fost instalată în funcție, temporar, de către Ministerul Sănătății, după ce managerul Dumitru Vienescu s-a infectat cu coronavirus.

Potrivit deputatului de Gorj, Dan Vîlceanu, au existat câteva probleme în ceea ce privește documentațiile, unele echipamente și chiar instruirea personalului medical. „Am văzut documentația care a fost realizată de domnul Dumitru Vienescu pentru includerea Laboratorului în sistemul național de testare pentru depistarea coronavirusului. În fișa întocmită este bifat că nu există centrifuga. Mai este nevoie ca personalul să facă acele cursuri de instruire și totul să intre în ordine. Să se știe să se folosească foarte bine acele echipamente. Eu știu că la unele teste au fost erori și în procent de 50%-60%. Nu știu dacă de la echipament sau de la personal. Trebuie să fie puse toate aceste deficiențe la punct și cred că în maximum două-trei săptămâni Laboratorul de genetică moleculară de la Târgu Jiu va fi inclus în sistemul de testare“, a declarat Dan Vîlceanu, deputat de Gorj.

Laboratorul a costat 200.000 de euro

Nimeni nu înțelege de ce autoritățile s-au grăbit să deschidă Laboratorul de genetică moleculară de la Târgu Jiu, dacă nu erau realizate toate pregătirile. Este vorba și de cursurile de instruire pentru personalul medical. În ceea ce privește centrifuga sau vortexul, acesta este achiziționat. Au fost cumpărate chiar două echipamente de acest tip.

Acest lucru este consemnat chiar în anexa dosarului pentru acreditare. Rămâne de văzut unde se va face instruirea cadrelor medicale. Este de amintit că Laboratorul de genetică moleculară de la Târgu Jiu a fost cumpărat cu 200.000 de euro și donat de către Asociația oamenilor de afaceri gorjeni 2017. Au fost achiziționate inclusiv testele. De precizat că la jumătatea săptămânii trecute, laboratorul s-a defectat pentru câteva ore. Defecțiunea a fost însă remediată foarte repede și a fost pus în funcțiune.

Din cauză că nu este acreditat, testele realizate la Laboratorul de genetică moleculară de la Târgu Jiu trebuie confirmate la București. După ce va fi introdus în sistemul national de testare COVID 19, nu va mai fi nevoie ca testele de la Târgu Jiu să fie confirmate de un laborator din țară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS