0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania: Bilanțul infecțiilor cu coronavirus depășește 170.000

Germania: Bilanțul infecțiilor cu coronavirus depășește 170.000

Autorităţile medicale din Germania au anunţat că bilanţul infecțiilor cu coronavirus în Germania a ajuns la un total de 172.576.

Bilanțul deceselor a crescut cu 116, până la 7.661 şi 145.617 de persoane s-au vindecat de noul coronavirus.

În Europa, Germania a fost dată exemplu privind modul de gestionare a unei epidemii, dar coeficientul de contagiere a depăşit din nou cifra 1 pentru a doua zi consecutiv, conform Institutului Robert Koch (RKI), în care funcţionează centrul german pentru combaterea epidemiei.

Coeficientul de contagiere era la nivelul de 0,65 joi, iar autorităţile au început relaxarea restricţiilor. Cancelarul Angela Merkel a declarat că cetăţenii „îşi pot permite să aibă puţin curaj”, însă a avertizat că „lucrurile nu trebuie scăpate de sub control”.

Institutul Robert Koch a comunicat că există „un anumit grad de incertitudine” în privinţa celor mai noi estimări, subliniind că această creştere a coeficientului de infectare „necesită urmărirea cu atenţie a situaţiei în următoarele zile”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS