-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Oxford pare să funcționeze

Vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de Oxford pare să funcționeze

Un vaccin împotriva coronavirusului dezvoltat de Oxford pare să fie capabil să asigure protecție împotriva Covid-19 la șase maimuțe, relatează BBC.

Datele preliminare privind vaccinul au fost publicate pe bioRxiv, iar în acest moment au început testele clinice pe 1.000 de oameni în Marea Britanie.
Cu toate acestea, nu există nicio garanție că rezultatele vor fi aceleași și la oameni, în pofida sistemelor imunitare similare.
Potrivit publicației, maimuțelor li s-a administrat o singură injecție, iar vaccinul a generat anticorpi împotriva virusului în 14 zile, potrivit pharmaceutical-technology.com

După expunerea la coronavirus, vaccinul a blocat virusul din a se înmulți și nu a produs daune în plămâni (pneumonie), animalele având o cantitate mai mică de virus în plămâni și căile respiratorii.

Testele au fost făcute în SUA, cu implicarea cercetătorilor de la Institutului Național al Sănătății ce ține de guvernul american și de la Universitatea de la Oxford.

Studiul nu a fost încă revizuit de alți cercetători și publicat oficial, dar profesorul Stephen Evans de la London School of Hygiene and Tropical Medicine descrie studiul ca fiind ”de înaltă calitate” și ”foarte încurajator”
În acest moment, peste 100 de vaccinuri experimentale sunt dezvoltate în lume.

Ideea vaccinului este de a face corpul să recunoască ”țepușa” coronavirusului atunci când acesta este expus la virus și să știe cum să reacționeze, producând anticorpii potriviți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS