8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMandate de 5 ani pentru primarii și președinții de Consilii Județene

Mandate de 5 ani pentru primarii și președinții de Consilii Județene

Mandatele aleșilor locali s-ar putea prelungi cu un an astfel încât, după alegerile locale, viitorii primarii și șefii de CJ să fie aleși în funcții pe o perioadă de cinci ani.

Un proiect de lege depus de UDMR și susținut de PSD are șanse mari să treacă de Parlament în aceasă săptămână. Dacă devine lege, proiectul depus de UDMR și susținut de PSD (care, de altfel deține majoritatea în Senat) poate intra în vigoare de la alegerile locale din acest an.Comisia de Administrație Publică din Senat a dat, luni, un aviz favorabil proiectului de lege depus de parlamentarii UDMR care propune prelungirea mandatelor aleșilor locali la 5 ani. PSD, UDMR și ALDE au votat pentru avizul pozitiv.

Inițiativa urmează să intre în dezbaterea Comisiei juridice care trebuie să elaboreze un raport în acest sens. Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro că proiectul de lege are susținerea PSD și urmează să treacă la votul final în Senat, în această săptămână. Inițiativa a fost adoptată de către Camera Deputaților iar Senatul este forul decizional în acest caz. 

Ințiatorii proiectului invocă faptul că și în alte țări din UE mandatele aleșilor locali pornesc de la 5 ani dând exemple de țări Austria (5 ani), Belgia (6 ani), Franța (6 ani), Germania (durată 5 -10 ani în funcție regulile fiecărui land).

Ce prevede proiectul de lege

  • Consiliul local se alege pentru un mandat de 5 ani în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice locale
  • Mandatul primarului este de 5 ani
  • Durata mandatului viceprimarului este egală cu durata mandatului consiliului local. În cazul în care mandatul consiliului local încetează sau încetează calitatea de consilier local, înainte de expirarea duratei normale de 5 ani, încetează de drept și mandatul viceprimarului, fără vreo altă formalitate (art. 152)
  • Consiliul județean se alege pentru un mandat de 5 ani în condițiile legii privind alegerea autorităților administrației publice locale (art. 177)
  • Durata mandatului președintelui și vicepreședinților consiliului județean este egală, de regulă, cu durata mandatului consiliului județean. În cazul în care mandatul consiliului județean încetează înainte de expirarea duratei normale de 5 ani, încetează de drept și mandatul vicepreședinților consiliului județean fătă altă formalitate (art. 187)
  • Mandatul primarului, consilierului local, președintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 5 ani și se exercită în condițiile legii (art. 201)

Legea ar putea intra în vigoare din acest an

De precizat este că în proiectul de lege este stipulat că prevederile prezentei legi intră în vigoare începând cu mandatul autorităților administrației publice locale alese în anul 2020.

Dezbaterea aceste inițiative apare în contextul în care săptămâna trecută Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale în varianta impusă de PSD. Potrivit proiectului de lege adoptat Parlamenul decide data la care se organizează alegerile locale și nu Guvernul (cum prevede actuala lege) iar mandatele aleșilor locali se prelungesc cu maxim șase luni de la data încetării stării de urgenţă sau stării de alertă.

Cine ar avea de câştigat?

Miza acestui proiect de lege este cine decide data alegerilor. PSD vrea să impună data alegerilor locale în Parlament acolo unde are majoriatea de decizie. Situația va fi clarificată de Curtea Constituțională pe 25 mai.
Judecătorii CCR urmează să analizeze proiectul PSD,UDMR, PRO România în data de 25 mai. Miza este una foarte mare în condițiile în care PSD prin deținerea controlul în Parlament poate stabili data alegerilor locale.
Surse politice au explicat pentru HotNews.ro că social democrații se așteaptă ca CCR să declare constituționale prevederile proiectului de lege invocând un precedent din 2004 când Parlamentrul a stabilit data organizării alegerilor locale.

Dacă Parlamentul rămâne să stabilească data alegerilor locale, PSD intenționează să le mute cât mai tîrziu, în toamnă undeva în octombrie -noiembrie pentru a lăsa PNL să se erodeze cât mai mult la guvernare.

De cealaltă parte, liberalii își doresc cât mai repede organizarea localelor, undeva în septembrie. Decizia rămâne la Curtea Constituțională care se va pronunța pe 25 mai.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS