0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBiserica Ortodoxă reacționează: Potirul sau lingurița se curăță înainte şi după folosire

Biserica Ortodoxă reacționează: Potirul sau lingurița se curăță înainte şi după folosire

Biserica Ortodoxă transmite că „îndrumările” sale bisericești pentru starea de alertă rămân „perfect valabile” și în contextul publicării Ordinului privind activitatea în biserici în perioada stării de alertă, potrivit hotnews.

Potirul, discul, steluţa şi linguriţa se curăţă înainte și după folosire, susține Biserica, subliniind că „folosirea linguriței comune la împărtășire nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox”. Modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc, mai arată BOR.

Biserica Ortodoxă a transmis, sâmbătă, după publicarea Ordinului Ministerul Sănătății și Ministerului de Interne referitor la măsurile sanitare pentru desfășurarea activității relgioase că acesta este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România. Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioșii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România, spune BOR.

Măsurile sanitare specifice menționate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt următoarele:

  • 1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, aceste se vor dezinfecta după fiecare utilizare.
  • 2. Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse.

Biserica menționează să obiectele de cult menționate la punctul 1 „sunt acelea pe care unii credincioși le ating în semn de venerație față de Dumnezeu, față de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau față de prezența sacrului în obiecte semnificante religios în spațiul credinței oamenilor din toate cultele și religiile”.

Redăm integral comunicatul transmis de BOR:

„Ordinul Ministerul Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne referitor la măsurile sanitare specifice pentru desfășurarea activității relgioase în contextul pandemiei este adresat în mod egal tuturor cultelor religioase din România.
Textul referitor la folosirea obiectelor de cult cu care credincioșii din varii religii intră în contact în cadrul ritualurilor este unul general, realist gândit în cheia firească a neutralității religioase care definește relația democratică a Statului român cu toate cultele din România.

Măsurile sanitare specifice menționate în Ordin cu privire la obiectele de cult sunt următoarele:

  • 1. În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, aceste se vor dezinfecta după fiecare utilizare.
  • 2. Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse.

Respectivele „obiecte de cult” menționate la punctul 1. sunt acelea pe care unii credincioși le ating în semn de venerație față de Dumnezeu, față de persoanele sfinte pe care acestea le reprezintă (sfintele icoane, sfânta Cruce, Sfânta Evanghelie etc), sau față de prezența sacrului în obiecte semnificante religios în spațiul credinței oamenilor din toate cultele și religiile.

În cazul Bisericii Ortodoxe, aceasta a transmis public „Îndrumările” sale bisericești pentru starea de alertă în data de 14 mai. Aceste îndrumări amănunțite rămân perfect valabile și în contextul recent publicatului Ordin, precum și în deplină consonanță cu măsurile sanitare specificate de acesta.

Concret, obiectele de folosinţă perpetuă (Potir, disc, steluţă şi linguriţă) se curăţă(!) înainte de folosire şi după folosirea acestora.

Reamintim că în practica Bisericii Ortodoxe Universale, folosirea linguriței comune, la împărtășirea euharistică, nu a fost în trecut şi nici în ultimele două luni de pandemie sursă de contaminare pentru vreun credincios ortodox.

Recent, două instanțe judecătorești din Constanța și Cluj au confirmat că nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase”, că „împărtășirea mai multor persoane cu aceeași linguriță nu a condus la îmbolnăvirea vreunei persoane cu coronavirusul SARS-CoV-2” și că nici au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul celor două Arhiepiscopii vizate de această cercetare.

Cu toate acestea, întrucât Biserica Ortodoxă a perceput realist și înțelegător frământarea, îngrijorarea unor credincioși și teama autorităților care gândesc inevitabil în termeni seculari, nu religioși, modalități de protejare a populației, Patriarhia Română a comunicat recent decizia Sfântului Sinod, aceea ca „împărtășirea comună” din timpul Sfintei Liturghii să se amâne o foarte scurtă perioadă de timp pentru consultarea cu celelalte Biserici Ortodoxe pe tema modalității împărtășirii credincioșilor în contextul unei pandemii, împărtășire care s-a făcut și se va face totdeauna „dintr-o singură pâine” și „dintr-un singur pahar al binecuvântării”.

Așadar, modalitatea de împărtășire cu tot ce presupune ea va fi decisă exclusiv de Biserică în spiritul comuniunii și discernământului duhovnicesc.În același timp există permanent posibilitatea „împărtășirii individuale” a tuturor credincioșilor după Sfânta Liturghie sau în orice altă zi decisă de preotul duhovnic.

Îndrumările sanitare comunicate și respectate de Biserică în legătură cu folosirea spațiului ei liturgic sunt următoarele:

  • 1. La intrare şi ieșire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului. Acolo unde este posibil, ușa de intrare trebuie să fie diferită
  • de cea de ieșire, pentru a se evita intersectarea credincioșilor.
  • 2. La intervale de patru ore, potrivit dispozițiilor autorităților, lăcașul de cult urmează a fi bine aerisit.
  • 3. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.
  • 4. În perioada de pandemie, se va evita atingerea sau sărutarea sfintelor icoane şi a sfintelor moaşte, precum şi a mâinii slujitorilor Sfântului Altar. Evlavia pentru sfintele icoane şi pentru sfintele moaşte se poate arăta printr-o închinăciune, însoțită de semnul Sfintei Cruci, iar respectul pentru ierarh şi preot printr-un gest de înclinare a capului”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS