6.4 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinistrul Finanţelor: Programul de relansare economică va fi prezentat public la 1 iunie

Ministrul Finanţelor: Programul de relansare economică va fi prezentat public la 1 iunie

Programul de relansare economică va fi prezentat public de Guvern pe data de 1 iunie şi va include măsuri clare pentru facilitarea păstrării în ţară a lucrătorilor reveniţi recent în România, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

„Programul de relansare, care cred că va fi prezentat public la 1 iunie, va avea acolo măsuri clare pentru a-i menţine în România, dar, în acelaşi timp, faptul că nu am închis niciun şantier în România, am ţinut deschise şantierele şi am alocat mai mulţi bani investiţiilor publice arată clar interesul nostru pentru a menţine economia şi a crea locuri de muncă. Cred că rectificarea bugetară din aprilie acest an este singura unde Ministerul Transporturilor a primit mai mulţi bani – de obicei se pierdeau bani de la Ministerul Transporturilor”, a afirmat Florin Cîţu, la Realitatea Plus.

Ministrul Finanţelor a adăugat că provocarea majoră pentru Guvern este păstrarea în ţară a lucrătorilor reveniţi în România.

„Pentru Guvern, provocarea majoră este de a-i păstra în România pe cei care s-au întors din străinătate. Înainte de a începe criza aveam o problemă a forţei de muncă, importam forţă de muncă din spaţii extra-comunitare, s-au întors românii în ţară, este o provocare importantă pentru acest Guvern, şi cred că îi vom face faţă, de a-i menţine aici pe cât mai mulţi dintre românii care s-au întors în ţară, să le oferim locuri de muncă în România”, a precizat Florin Cîţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS