4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎnălţarea Domnului (Ziua Eroilor) se prăznuieşte astăzi

Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) se prăznuieşte astăzi

Sărbătoarea Înălțării Domnului se sărbătorește la 40 de zile după Învierea Domnului și nu are o dată fixă în calendar. Această zi sfântă este cunoscută şi sub numele de Ispas și marchează momentul în care creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălţat!“ şi „Adevărat S-a înălţat!“

Această sărbătoare are mare însemnătate pentru creștini, care de obicei merg în număr mare la Biserică. În această zi, este bine să se rostească rugăciuni pentru cei care au trecut în neființă, dar și pentru prosperitate în familie.

De Înălțarea Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc

Despre cum S-a arătat Hristos ucenicilor şi femeilor mironosiţe după Înviere şi cum la 40 de zile de la acel moment a venit în mijlocul lor, pe când ei se aflau la Ierusalim, relatează Sfântul Evanghelist Luca.

Ucenicii s-au înfricoşat când l-au văzut, crezând că este o nălucă, iar Hristos înviat i-a liniştit, arătându-le semnele cuielor şi cerând să mănânce, apoi: „I-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca cap. 24; 50-53).
Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte la Înălţarea Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Pomenirea eroilor la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 şi 2001.

Ce este intezis să facem de Înălțarea Domnului

În toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din întreaga lume se face astăzi pomenirea acelor eroi care au căzut de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate, ori pentru apărarea țării și a neamului.

Ce este complet intezis de ziua Înălțării Domnului. Ei bine femeile nu trebuie să spele, să facă curat sau să muncească pe câmp, pentru a fi ferite de necazuri. Este mare păcat dacă fac acest lucru și pot avea probleme în viitor.

Este bine ca cei care au persoane decedate în familie să facă fapte bune și să ofere cât mai mult de pomană. Se spune că făcând astfel, sufletele celor adormiți se înalță la cer și vor avea hrană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS