8.4 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe amendă riscă premierul Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său

Ce amendă riscă premierul Ludovic Orban, după ce a fumat în biroul său

O poză în care premierul fumează, în biroul său, a devenit virală, Ludovic Orban recunoscând că a încălcat legea şi e dispus să plătească amenda. Fumatul în spaţiile închise de la locul de muncă e interzis din martie 2016, iar amenda pentru persoanele fizice ajunge la 500 de lei.

Din martie 2016, fumatul este interzis complet în toate spaţiile spaţiile publice închise (inclusiv baruri, discoteci şi restaurante), precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (inclusiv cele în aer liber), transmite Mediafax.

Ce amendă riscă premierul si cine il poate amenda

După ce a fost surprins fumând în biroul său, premierul Orban riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei. Aceeaşi sancţiune o riscă şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, surprins cu un trabuc în mână.

Potrivit Legii 15/2016, sacţiunea contravenţională poate fi aplicată de poliţişti, jandarmi sau reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Culmea este ca toti acestia sunt in subordinea premierului.

În plus, fumatul la locul de muncă, în alte locuri decât cele special amenajate, poate atrage şi sancţiuni disciplinare din partea angajatorului. Sancţiunile pleacă de la un avertisment scris şi pot ajunge la diminuarea salariului şi chiar încheierea raporturilor de muncă.

Fotografia în care premierul apare alături de mai mulţi miniştri, într-un birou în care se fumează şi se bea whisky şi bere, a făcut deliciul internetului vineri seară, devenind în scurt timp virală.

În exclusivitate pentru Mediafax, Ludovic Orban a recunoscut că poza a fost făcută de ziua sa, pe 25 mai. Atunci, premierul şi-a invitat mai mulţi colegi din Guvern pentru o gustare şi un pahar de alcool.

Cum s-a justificat premierul

Cât despre faptul că se fuma în interiorul Guvernului, Ludovic Orban îşi recunoaşte greşeala şi e dispus să achite amenda. „Sunt fumător. Mi se întâmplă să fumez. Era o ocazie de ziua mea, la care am avut nişte invitaţi şi la care am permis să se fumeze. Recunosc. Asta este. Dacă e nevoie plătesc amenda, nu mă dau în lături. Greşeala e umană. Ni se întâmplă multora”, a spus premierul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS