Curtea Constituţională a României a admis, marţi, sesizarea Avocatului Poporului referitoare la prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.
CCR a stabilit că aceste prevederi sunt neconstituţionale.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice este neconstituţională, în ansamblul său. Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a constatat că actul normativ supus controlului de constituţionalitate a fost adoptat cu încălcarea exigenţelor legale şi constituţionale referitoare la solicitarea avizului Consiliului Legislativ şi al Consiliului Superior al Magistraturii”, se precizează într-un comunicat de presă al CCR.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României (CCR) cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului pentru modificarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.