5.6 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliul Naţional al Elevilor cere asigurarea gratuităţii transportului elevilor navetişti

Consiliul Naţional al Elevilor cere asigurarea gratuităţii transportului elevilor navetişti

Consiliul Naţional al Elevilor cere modificări legislative pentru asigurarea gratuităţii transportului elevilor navetişti, potrivit unui comunicat al acestei organizaţii.

„Elevii din România nu vor mai beneficia de niciun fel de facilitate pentru transportul judeţean şi interjudeţean, fiind privaţi de un drept general care era prevăzut în Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 înaintea aprobării OUG 70/2020”, afirmă Consiliul Naţional al Elevilor, care propune modificarea, pe cale parlamentară, a OUG nr. 70/2020.

Consiliul Naţional al Elevilor a propus amendamente la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, potrivit cărora „Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic. Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii nr. 92/2007”; „Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ”.

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Antonia-Laura Pup, a declarat că Guvernul „restricţionează” dreptul elevilor navetişti la orice facilitate pentru transportul judeţean şi interjudeţean.

„Cu zâmbetul pe buze, Guvernul anunţă că elevii vor avea transport gratuit, deşi nu este posibil aşa ceva, dat fiind actualul cadru legislativ. Cu acelaşi zâmbet pe buze, Guvernul se foloseşte de elevii navetişti şi le restricţionează dreptul la orice facilitate pentru transportul judeţean şi interjudeţean. La momentul actual, transportul judeţean şi interjudeţean funcţionează exact ca transportul de mărfuri: în regim comercial, iar cât timp transportul rămâne în sfera serviciilor comerciale, elevii nu vor beneficia de nicio facilitate”, a spus Antonia-Laura Pup.

Pe 27 mai a fost publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei proiectul Hotărârii de Guvern pentru aprobarea procedurii de decontare a cheltuielilor de transport a elevilor şi de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 42/2017; analiza conţinutului proiectului a dus la constatarea faptului că elevii sunt privaţi nu doar de dreptul general de 50% reducere pe mijloacele de transport rutier judeţean şi interjudeţean, ci şi de dreptul general de 50% reducere pe mijloacele de transport feroviar, afirmă Consiliul Naţional al Elevilor.

Conform sursei citate, hotărârea de guvern „discriminează” elevii care sunt şcolarizaţi în altă localitate de domiciliu, dacă aceştia au în localitatea de domiciliu o unitate de învăţământ preuniversitar.

„Nu este prevăzută niciun fel de sancţiune pentru operatorii de transport care vor refuza să transporte elevii. (…) atâta timp cât operatorii de transport funcţionează în regim comercial, ei nu vor putea fi obligaţi să acorde facilităţi de transport pentru elevi, fiind vorba de o obligaţie de serviciu public specifică unui contract de serviciu public care în continuare nu există; elevii nu vor beneficia de niciun fel de reducere pe perioada vacanţelor, deşi Guvernul României promitea faptul că elevii vor beneficia de aceste facilităţi pe tot parcursul anului calendaristic”, stipulează comunicatul. 

Conform sursei citate, pe 28 mai, Consiliul Naţional al Elevilor a transmis premierului Ludovic Orban neregulile privind proiectul de hotărâre de guvern, solicitând o întrevedere cu reprezentanţii elevilor în cadrul căreia urmau a fi discutate mecanismele prin care elevii vor putea beneficia de gratuitate pentru tipurile de transport prezentate în cadrul Legii educaţiei naţionale.

„Deşi proiectul de hotărâre de guvern a fost lansat în consultare publică pentru 10 zile, în fapt, acesta a fost aprobat în şedinţa Executivului din 28 mai, după o consultare publică de nici 24 de ore, fiind ignorată dorinţa elevilor reprezentanţi de a se angrena într-un dialog cu decidenţii. Totuşi, este de remarcat faptul că Executivul se întâlnise, în urmă cu doar o săptămână, cu reprezentanţii operatorilor de transport care militează pentru funcţionarea transportului în regim comercial – Federaţia Operatorilor Români de Transport, care s-a opus gratuităţii transportului elevilor sub sancţiunea încheierii contractelor de gestiune sau a suspendării licenţelor. Guvernul României a cedat presiunilor operatorilor de transport şi a legiferat exclusiv pentru aceştia, fiind negate eforturile elevilor reprezentanţi pentru reintroducerea transportului în sfera serviciilor publice”, afirmă Consiliul Naţional al Elevilor. 

Acesta susţine că Guvernul „se foloseşte” de elevii navetişti din România, a căror situaţie impune existenţa unor măsuri clare şi coerente, pentru „a proteja transportatorii al căror unic interes este de a face profit”.

„OUG 70/2020 = OUG 51/2019, care a fost respinsă pe cale parlamentară ca urmare a demersurilor elevilor reprezentanţi. Totuşi, Guvernul României a ales să ignore strădania elevilor spre a obţine contractele de serviciu public prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007. La fel ca OUG 51/2019, OUG 70/2020 încalcă prevederile regulamentului european, regulament care, doar dacă ar fi aplicat, ar duce la aplicarea facilităţilor de transport pentru elevi”, a adăugat Consiliul Naţional al Elevilor. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS