Fostul preşedinte american, Barack Obama, îi aduce un omagiu lui George Floyd într-un editorial, în care îndeamnă la schimbare, subliniind importanţa votului local într-o ţară cuprinsă de tulburări civice.
„Acest lucru ar trebui să nu fie normal în America în 2020. Acest lucru nu poate fi normal”, denunţa primul preşedinte afro-american al Statelor Unite după moartea lui George Floyd pe mâna poliţiei, căruia îi aduce un omagiu.
Fostul preşedinte democrat analizează criza socială cu care se confruntă America într-un editorial publicat pe site-ul Medium, în care îndeamnă la „transformarea acestui moment într-o cotitură într-o schimbare reală”, potrivit CNN.
Barack Obama consideră că valul de manifestaţii care a cuprins Statele Unite reprezintă ”o frustrare legitimă faţă de eşecul mai multor decenii de reformare a practicilor poliţiei şi sistemului justiţiei penale americane”.
”Zdrobitoarea majoritate a manifestanţilor a fost curajoasă, paşnică şi inspiratoare”, scrie el, condamnând tototdată o ”minoritate mică” care a recurs la violenţă, ceea ce ”dăunează cauzei şi agravează situaţia cartierelor care se confruntă deja cu probleme cu serviciile” de poliţie.
Protestele servesc pentru ”a pune în lumină nedreptatea”
Fostul preşedinte american consideră că protestele servesc pentru ”a pune în lumină nedreptatea”, însă schimbările este necesar să aibă loc ”prin legi şi practici instituţionale specifice”.
„Aceste ambiţii se pot realiza prin alegerea unor funcţionari care să răspundă revendicărilor noastre”, subliniază Obama.
În editorialul său, el scrie că puterile publice care contează cel mai mult în reformarea serviciilor de poliţie şi a sistemului judiciar american se exercită la nivel local şi la nivel de stat.
”Este vorba despre primari şi cadrele din comitat care numesc majoritatea şefilor poliţiei şi negociază acorduri cu sindicatele din poliţie. Procurorii districutuali şi procurori de la nivelul statului sunt cei care hotărăsc să se ancheteze sau nu un caz şi să incuple, în final, persoane implicate în comportamente inadecvate”, explică el.
”Nivelul prezenţei în aceste alegeri locale este în general şi din nefericire mic, mai ales în rândul tinerilor (…). Dacă vrem să facem o adevărată schimbare, nu alegem între protest şi politică. Trebuie să le facem pe amândouă. Trebuie să ne sensibilizăm pentru a mobiliza şi trebuie să ne organizăm şi să votăm pentru a ne asigura că alegem candidaţi care vor putea să reformeze”, subliniază Obama.
Fostul preşedinte democrat subliniază asupra importanţei votului
”Cu cât formulăm revendicări mai precise, cu atât va fi mai dificil ca aleşii să ofere pur şi simplu un răspuns acestei crize şi apoi să treacă la treabă ca de obicei, după ce dispar manifestaţiile”, apreciază el.
Barack Obama este plin de speranţă faţă de activismul în curs de a se naşte al unor tineri vizibil în ultimele săptămâni.
”Dacă, în viitor, ne putem canaliza furia către o acţiune paşnică, susţinută şi eficientă, atunci acest lucru ar putea să fie adevărata cotitură în ambiţia naţiunii noastre de a-şi trăi idealurile cele mai înalte”, scrie el.
În acest scop există un singur mijloc, ”să trecem la treabă”, îndeamnă Barack Obama.