Peste 15.000 de români au ajuns în staţiunile româneşti de la Marea Neagră în minivacanţa de Rusalii, deşi estimările iniţiale ale turoperatorilor erau între 10.000 şi 12.000 de persoane, potrivit unui studiu al agenţiei online Litoralulromanesc.ro, relatează Agerpres.
„Deşi, din estimările iniţiale, se părea că în minivacanţa de Rusalii vor ajunge la mare în jur de 10-12.000 de turişti, realitatea a depăşit aşteptările turoperatorilor, pentru că în acest weekend prelungit, pe litoral, sunt cazaţi peste 15.000 de români, cei mai mulţi dintre ei veniţi din Bucureşti (aproape jumătate din total), iar pe locurile următoare se situează Braşov, Prahova, Iaşi, Argeş şi Galaţi”, susţin reprezentanţii agenţiei.
Sejururile pentru minivacanţa de Rusalii au început să se vândă încă din luna ianuarie, dar pe perioada restricţiilor instituite de autorităţi în contextul pandemiei ritmul rezervărilor a fost mult diminuat. După ridicarea interdicţiilor de călătorie şi, mai ales, după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis că litoralul urmează să se deschidă la 1 iunie, numărul rezervărilor a crescut exponenţial.
Sejur de trei zile la mare
Potrivit studiului, cei mai mulţi turişti, din cei peste 15.000, au venit pentru trei zile la mare, dar sunt şi unii (în special cei care au rezervat last minute) care petrec doar două zile într-o staţiune românească de la Marea Neagră.
Din datele centralizate de Litoralulromanesc.ro, în această perioadă, de Rusalii, sunt deschise aproximativ 100 de hoteluri pe litoral, faţă de 380 anul trecut, în aceeaşi perioadă.
„Estimăm că, în medie, gradul de ocupare în hotelurile deschise e de 40-50%, dar sunt şi unităţi de cazare care sunt ocupate la capacitate maximă”, a declarat Ionuţ Nedea, directorul general al agenţiei Litoralulromanesc.ro.
Cei mai mulţi dintre turiştii ajunşi în aceste zile pe litoral, respectiv 46%, au venit din Bucureşti. Din Braşov au ajuns 7,4%, din Prahova 5,8%, din Iaşi 5,6%, din Argeş 5,2%, din Galaţi 4,5%, din Cluj 3,5% şi din Craiova 3,4%.