0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate27 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară

27 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară

Peste 27 milioane de puieți forestieri au fost plantați de specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, care s-a încheiat în această săptămână.

În total, în fondul forestier de stat administrat, Romsilva a regenerat 10.065 hectare, cu 11,8% mai mult peste programul campaniei, din care 6.449 hectare fond forestier au fost regenerate pe cale naturală, iar 3.616 hectare pe cale artificială, prin împăduriri, inclusiv 17 hectare perdele forestiere înființate în proximitatea autostrăzii A2.

Programul de regenerări artificiale, prin împăduriri, a fost depășit, datorită condițiilor meteorologice favorabile, de 32 de direcții silvice, cele mai mari suprafețe împădurite peste program fiind înregistrate la direcțiile silvice Suceava, cu 90 de hectare, Bacău, cu 60 de hectare, Neamț, cu 35 de hectare și Mureș, cu 33 hectare fond forestier.

Regenărări naturale

Direcția Silvică Bacău a regenerat natural cu 306 hectare în plus față de programul inițial, fiind urmată de direcțiile silvice Suceava, cu 88 de hectare, Mehedinți, cu 59 hectare, și Mureș, cu 60 de hectare fond forestier regenerate natural peste programul campaniei de împăduriri de primăvară.

De asemenea, s-au realizat lucrări de completări pe 1.469 hectare și de refacere a plantațiilor calamitate pe alte 178 hectare.

În fondul forestier privat, administrat pe bază de contract, Romsilva a regenerat, în această primăvară, 1.503 hectare.

O să urmeze şi-n toamnă o nouă campanie de împădurire

Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva prevede, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, regenerarea a 12.531 de hectare, din care 8.073 prin regenerări naturale și 4.458 prin regenerări artificiale, cu o investiție de 199,2 milioane lei.

În ultimii șapte ani, Romsilva a regenerat 111.554 hectare fond forestier de stat și a plantat, în acest interval, peste 200 milioane de puieți forestieri.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS