-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMilitar cu coronavirus la Craiova

Militar cu coronavirus la Craiova

Un militar al Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” din Craiova a fost depistat cu noul coronavirus. Soţul unei angajate a contactat GdS, acuzând că nu s-au luat măsuri la nivelul unităţii militare şi că se încearcă muşamalizarea cazului. Acesta spune că Direcţia de Sănătate Publică Dolj nu ar fi făcut nicio anchetă şi militarii sunt în pericol de infectare şi îşi expun familiile. Confruntaţi cu reclamaţia, cei de la DSP confirmă cazul, dar spun că ancheta epidemiologică, în cazul structurilor MAI şi MapN, se realizează de către personalul medical al acestora. Conducerea batalionului transmite că la nivelul unității au fost luate toate măsurile prevăzute pentru aceste situații. În plus, Compartimentul Informare și Relații Publice menţionează că alţi doi militari prezintă simptome, în cazul lor aşteptându-se încă rezultatele testelor.

O confirmare şi două suspiciuni

În urma efectuării testărilor de laborator pentru infecția cu SARS COV-2, un militar din cadrul batalionului a fost confirmat pozitiv, vineri, 5 iunie, și internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova. De asemenea, pentru alți doi militari care prezintă simptome asociate infecției cu noul coronavirus se așteaptă rezultatul testelor, aceștia fiind și ei internați la acest moment, precizează reprezentanţii unităţii.

Informaţia despre cazul militarului a ieşit la iveală după ce soţul unei femei angajate aici a sesizat GdS că nu s-ar fi luat măsuri după apariţia acestui caz. Acesta susţine că, pe lângă angajatul depistat pozitiv, ar mai fi fost 7 persoane care au fost trimise acasă pentru că ar fi acuzat stări de rău. Bărbatul îşi făcea griji cu privire la riscul de infecţie al soţiei sale, mai ales pentru că locuieşte şi cu părinţii şi are un copil. Aşadar, a contactat Direcţia de Sănătate Publică, iar persoana care i-a răspuns la telefon i-ar fi spus ca soţia „să se ducă la mama sa”. Revoltat, acesta mai adaugă că reprezentanţii DSP i-ar fi spus că nu pot face anchetă epidemiologică dacă nu sunt trei cazuri confirmate.

Nu DSP face ancheta. Unitatea spune că a luat toate măsurile necesare

De fapt, explică Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, DSP nu poate interveni în anchete epidemiologice ale structurilor MAI sau MapN decât dacă există un focar cu minim trei cazuri: ”Probabil acest lucru a încercat să i-l explice reprezentantul DSP. Noi nu avem acces în structurile MAI sau MapN decât dacă se face anchetă epidemiologică extinsă în cazul în care există mai mult de 3 cazuri confirmate, adică un focar. În acest caz, DSP poate interveni dacă i se cere sprijinul „, spune Popescu.
Reprezentantul DSP Dolj a admis că există un caz confirmat la unitatea medicală. Dar purtătorul de cuvânt spune că a fost făcută anchetă de personalul medical din unitate: „S-a făcut anchetă epidemiologică, dar nu de către DSP. Direcţia a fost, însă, înştiinţată, sunt contacţi direcţi tineri, care au intrat în izolare la domiciliu”, adaugă Popescu.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice a batalionului a transmis că a fost desfășurată de urgență  o anchetă epidemiologică de către personalul medical al unității, împreună cu specialiști din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ștefan Odobleja”. În urma acestor proceduri, au fost identificați contacții direcți ai militarului confirmat pozitiv, aceștia fiind trimiși la domiciliu în autoizolare, conform procedurilor standard stabilite la nivel național.

Pentru protecția personalului unității, mai spun reprezentanţii batalionului, se efectuează în permanență dezinfectarea tehnicii și spațiilor de lucru și sunt aplicate măsurile individuale de protecție și prevenție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS