3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOamenii de afaceri din noua generație cresc la Complexul Educațional Laude-Reut

Oamenii de afaceri din noua generație cresc la Complexul Educațional Laude-Reut

Este final de an școlar, cu ceremonii de absolvire atipice, în format online, la distanță, dar cu mari emoții și cu nemărginită bucurie. După evenimentul de absolvire a cursului de relații internaționale și diplomație publică și digitală de săptămâna trecută, astăzi a venit rândul tinerilor antreprenori Laude-Reut să își primească diplomele ce încununează munca unui an întreg, în domenii de business și marketing în care se arată foarte competitivi, în ciuda vârstei lor de 15-17 ani.

Acești elevi sunt parte a unui program de 3 ani, în ciclul liceal, în cadrul căruia testează idei de afaceri, de la scânteia ce le trece prin minte, până la implementare, parcurgând toate fazele unui proces de business, ce presupune crearea unei identități de tip brand, evaluarea riscurilor, construirea unui buget, promovarea și, nu în cele din urmă, prezentarea în fața unui juriu compus din profesioniști în domeniu, care aleg propunerea viabilă, oferind feedback tuturor celor implicați.

Din motive binecunoscute create de pandemia COVID-19, prezentarea finală a acestor proiecte de business elaborate de noua generație va mai aștepta până la toamnă, însă acest lucru nu a împiedicat Complexul Educațional Laude-Reut și pe invitații săi, mentori ai programului de business-marketing, să felicite și să aprecieze strădania elevilor.

Online prin Zoom și live pe Facebook

Astfel, marți, 9 iunie 2020, online prin Zoom și live pe Facebook, Tova Ben Nun-Cherbis, Președinte Fondator Laude-Reut, alături de Mihaela Rață și Diana Gomboș, profesori dedicați, directori și elevi, i-au întâmpinat cu mare gratitudine pe domnii Sergiu Manea, Președinte BCR – partener strategic al educației de excelență Laude-Reut, Dante Stein, om de afaceri de talie internațională, membru al Laude-Reut Board of Trustees și mentor al tinerilor antreprenori Laude-Reut, Dr. Adrian Barbu, om de afaceri la nivel mondial, membru al Laude-Reut Board of Trustees și sponsor al școlii, Alexandru Morărescu, avocat renumit, membru al Laude-Reut Board of Trustees și părinte al unui absolvent Laude-Reut care a urmat o carieră în diplomație.

Oaspeții au transmis, în discursuri memorabile, cele mai bune gânduri elevilor, pe care îi cunosc îndeaproape din cadrul orelor de business-marketing, în calitate de mentori, fiind mândri de realizările lor și îndemnându-i să persevereze, să simtă, să îmbrațișeze schimbarea, să fie curajoși, să rămână flexibili, să construiască, începând de la propria identitate prin cultură, la comunitate prin networking și implicare, să viseze și să gândească în paradigme noi.

Sergiu Manea

Business înseamnă trăire și emoție

Business înseamnă trăire și emoție, pentru că a simți înseamnă a fi alături de oameni. Identificați oportunitatea și aplicați schimbarea – cele mai importante schimbări și cele mai neașteptate rezultate apar atunci când provocarea este mai mare, așadar fiți curajoși și flexibili. Deveniți conștienți de puterea comunității, ca motor de bucurie în timpuri bune și ancoră în vremuri de încercare – căutați comunitatea, construiți-o, fiți alături de ea. (Sergiu Manea, Președinte BCR)

Dante Stein

Importanța urmăririi visului personal în activitatea de business

Dante Stein a subliniat importanța urmăririi visului personal în activitatea de business și nu numai, însă tot cu accent pe capacitatea de adaptare și legătura cu comunitatea, recomandând implicarea în chestiuni sociale, întorcând spre societate ceea ce au primit la rândul lor: Sunteți cea mai educată generație la ora actuală, dețineți avantajul, așadar oferiți și împărtășiți. Școala Laude-Reut este cea mai bună din România în acest moment., au fost cuvintele motivaționale ale mentorului care desfășoară întâlniri regulate cu elevii Laude-Reut.

Cultura, prin formele ei umaniste, este baza pe care se definește un om de afaceri. Citiți mult, fiți deschiși și priviți în jur, deoarece gândirea în afara șabloanelor vine doar atunci când cunoști ce se află în exterior. Călătoriți, vizitați muzee, socializați, fiți fericiți – iată câteva secrete ale unui om de afaceri de succes. (Dr. Adrian Barbu)

Tova Ben Nun-Cherbis a mulțumit tuturor partenerilor care, de-a lungul celui aproape un sfert de secol de existență a școlii Laude-Reut, au contribuit la renumele dobândit în educația pentru viitor: 

Cursul de business-marketing este posibil cu sprijinul unor instituții puternice și a unor mentori valoroși care înțeleg impactul educației în procesul economic: succesul în afaceri provine nu numai dintr-o idee strălucitoare, ci și din multă muncă, pregătire susținută și ambiție. Cum orice afacere de succes înseamnă muncă de construcție, la fel și o carieră în acest domeniul de business-marketing trebuie să înceapă foarte devreme, pe băncile școlii.

În cadrul cursului de Business English, structura materiei merge de la dobândirea abilităților practice către achiziția teoretică, după ce elevii au fost expuși în viața reală noțiunilor importante legate de domeniul afaceri și au simulat în planuri didactice diverse situații reale de planuri de afacere, continuă cu teoretizarea acestor elemente avansate și finalizează modulul de Business English cu durata de 3 ani, la sfârșitul clasei a XI-a, printr-un examen internațional, Business English Certificate.

În programul de Business English în acest an școlar au participat un număr de 106 elevi, dintre care 49 în clasa a IX-a, 35 în clasa a X-a și 22 în clasa a XI-a.

Pe parcursul primului an de studiu al modulului de Business English, respectiv pe parcursul clasei a IX-a, elevii învață cum să își creeze un profil personal de business precum și cum să întocmească, în echipe, un plan dezvoltat de afaceri, pornind de la un concept nou și inovator. Acest prim an se finalizează cu un concurs al planurilor de afaceri, susținut în fata unui juriu format din oameni de afaceri din România, care desemnează și premiază una sau mai multe echipe câștigătoare pentru care organizează un follow-up. Aceste proiecte sunt conduse de către profesorul Mihaela Rata și au drept mentor pe domnul Dante Stein, om de afaceri de renume internațional.

Interacțiunea cu speakeri renumiți

În timpul celui de-al doilea an de studiu din modul, respectiv în clasa a X-a, ne-am asumat o misiune de pionierat și anume de a-i învața pe elevi despre meseriile și carierele viitorului (Careers and jobs of the future), de a le arata că piața muncii de peste opt sau zece ani va fi atât de diferită și va necesita abilități despre care astăzi nici măcar nu știm încă. În timp ce vom fi nevoiți sa dobândim noi abilitati, vom fi nevoiți, în egală măsură, să renunțăm la unele din cele vechi care, în viitor nu vor mai fi folositoare. Iar acest lucru elevii îl învață printr-o educatie de tip „blended-learning” în care noțiunile teoretice se îmbină în mod deosebit cu abilitățile practice, dezbateri, lucru în echipă, interacțiunea cu speakeri renumiți invitați la clasă să răspunda întrebărilor elevilor dar și să le împărtășească din experiența lor.

Pe parcursul celui de-al treilea an, respectiv clasa a XI-a, elevii au parte de o pregatire temeinică în vederea obținerii unui examen de specialitate cu certificare internațională, Business English Higher- nivelul C1. În orele de Business English alocate săptămânal elevii lucrează diferite tipuri de teste Cambridge, atenția principală fiind pe strategii si tehnici de lucru pentru astfel de examene certificate internațional. În cadrul celor patru probe ale examenului se testează competențe specifice și vocabular specializat de limbă engleză la nivel avansat, iar elevii susțin și o simulare oficială în luna februarie pentru a se putea prezenta onorabil la sesiunea din vară a examenului de Business English, organizată de Consiliul Britanic în România. (Mihaela Rață, profesor Business English, Laude-Reut)

Marketing English

Pe lângă cursul de Business English, clasele a XI-a studiază ca parte a curiculum-ului materia Marketing English, de asemenea sub formă de blended-learning, îmbinând noțiuni teoretice de marketing cu aplicații practice, implicându-se activ în campanii de marketing sau creând propriile lor campanii, având speakeri la clasă din marile companii multinaționale, precum și o serie de internshipuri desfășurate la sediile acestora. Programul de Marketing English, coordonat de profesor Mihaela Rață, are durata de un an scolar. (Diana Gomboș, profesor Business English, Laude-Reut)

Curierul Național

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS