Șefii Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu au reușit să angajeze, în numai o singură săptămână, 18 salariați.
Încadrarea s-a făcut fără concurs, profitându-se de dispozițiile Ministerului Sănătății, potrivit cărora pot fi făcute angajări de personal în perioada pandemiei. Prin urmare, nu au fost organizate niciun fel de concursuri, ci a fost publicat doar un anunț, prin care se anunța scoaterea la concurs a 18 posturi în cadrul unității medicale.
Conducerile unităților medicale au posibilitatea să încadreze personal pe posturile neocupate pentru a avea angajați în lupta cu pandemia de coronavirus. La Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu nu au fost probleme majore în ceea ce privește cazurile de coronavirus. Cu toate acestea, șefii unității spitalicești au decis că se impune angajarea a 18 persoane, la diferite secții, unele care nu sunt în prima linie a luptei împotriva coronavirusului.
Angajați pe loc
Semnarea contractelor individuale de muncă a avut loc în perioada 27 mai – 4 iunie. A fost perioada în care la conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu s-a aflat Ioan Gheorghe, manager interimar, numit în locul lui Dumitru Vienescu, internat în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Au fost angajate asistente medicale, brancardieri și chiar un medic. Este vorba de Oana Florescu, la Secția Neurologie. Trei asistente principale au fost încadrate la Laboratorul de analize medicale.
De asemenea, au fost încadrate asistente medicale la ATI, Medicină internă I și la Camera de Gardă. Doar două asistente medicale au fost angajate la Serviciul de prevenire a infecțiilor, respectiv la Secția Boli Infecțioase, care au legătură directă cu lupta împotriva noului coronavirus. Camera de Gardă are acum un plus de şase brancardieri. Este de amintit că patru dintre asistentele medicale care de acum sunt salariate ale unității medicale din Târgu Jiu sunt debutante. Totodată, cinci contracte individuale de muncă au fost semnate pe 4 iunie, în ultima zi în care s-a mai aflat la serviciu managerul interimar Ioan Gheorghe.
Ulterior, pe 5 iunie a revenit pe postul de manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu. Acesta a declarat că nu este sigur că toate posturile sunt încadrate în prima linie a luptei contra coronavirusului și că nu a fost consultat când au fost făcute angajările.
Fostul manager spune că era nevoie de personal
Fostul manager interimar Ioan Gheorghe, în prezent revenit pe postul pe care îl ocupa la Direcția de Sănătate Publică Gorj, a declarat că la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu este deficit de personal. Se impunea angajarea de asistente medicale și de brancardieri, mai ales că urmează perioada concediilor. Angajările s-au făcut pe perioadă determinată, de şase luni, a mai spus Gheorghe.
„Era deficit de personal. O să vină concediile și o să lipsească personal. Este a treia linie de gardă pe ATI și la Boli Infecțioase. S-au făcut unde a fost nevoie. Și la Neurologie era deficit de medici. S-a făcut pe şase luni. Sunt multe asistente care și-au băgat concediu pe trei luni de zile. Să scape de responsabilitate. Nu știu. Au copii acasă și le-a fost frică. Sunt şase brancardieri pe Camera de Gardă, la Infecțioase, în special. Din cauza asta au fost făcute angajările. Unde este deficit, să se preia din ei. S-au făcut angajări pe posturi vacante. Nu am cerut posturi noi. La orele suplimentare se dă liber pentru că nu se pot plăti. Angajările au fost transparente. Anunțul a fost pe site și la poartă, la Policlinică. Acum nu mai am nicio legătură cu Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. M-am întors la DSP“, a declarat Ioan Gheorghe, medic pe medicina muncii.