9 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA început modernizarea Căii Eroilor

A început modernizarea Căii Eroilor

Constructorii italieni au început modernizarea Căii Eroilor din municipiul Târgu Jiu.

Este vorba de primul tronson dintr-o investiție totală de 40 de milioane de euro. Valoarea lucrărilor care au debutat săptămâna aceasta este de două milioane de euro. Sumele au fost asigurate de Ministerul Dezvoltării.

Proiectul vizează modernizarea carosabilului, a sistemului de iluminat, realizarea de spații verzi și amplasarea de mobilier nou. Lucrările ar trebui să fie gata în şase luni. O firmă din Italia a câștigat licitația pentru modernizarea Căii Eroilor pe două tronsoane. Reabilitarea va fi realizată și cu muncitori din Italia.

Modernizarea și punerea în valoare a Căii Eroilor este realizată după un proiect al arhitectului Dorin Ștefan. Valoarea totală a lucrărilor depășește 40 de milioane de euro. Până în prezent, municipalitatea a primit doar două milioane de euro.

Este de amintit că, până la finalul anului, vor începe și lucrările de înlocuire a betonului amprentat cu granit sau cu andezit. Betonul amprentat nu este deloc rezistent și implică anual peste 100.000 de lei pentru întreținere și reparații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS