Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu are în dotare, de la jumătatea acestei săptămâni, un analizor pentru depistarea bolilor infecțioase și a alergiilor.
La mijlocul lunii aprilie 2020 era dat în funcțiune laboratorul genetic de ultimă generație, atât de necesar în lupta cu virusul COVID-19. Acesta a fost achiziționat prin campania de strângere de fonduri în care s-au angajat Asociația Oamenilor de Afaceri Gorjeni, alături de alți membri ai mediului de afaceri, dar și alături de medici și persoane fizice.
Prin implicarea activă a medicilor alături de oamenii de afaceri, s-a identificat încă de la începutul campaniei, necesitatea procurării unui analizor ELYSA EUROIMMUN, ca și achiziție secundară. Acest echipament ajută la depistarea a numeroase boli infecțioase sau alergii, pe lângă testarea efectivă în vederea depistării anticorpilor COVID.
Noul echipament analizor complet automat ELYSA EUROIMMUN a fost instalat în cadrul laboratorului nou înființat, alături de un set de 300 de teste.
Vor dona și cinci monitoare ATI
Achiziția noului echipament va fi completată cu donarea, prin aceeași campanie, a cinci monitoare ATI, care fac posibilă salvarea mai multor vieți de către medicii gorjeni. „S-a încheiat și ultima etapă din acțiunea „COVID 19”, inițiată în luna aprilie de Asociația Oamenilor de Afaceri Gorjeni, la care s-au alăturat societăți comerciale, fundații și chiar persoane fizice care au dorit să contribuie la dezvoltarea sistemului medical gorjean.
A sosit și s-a instalat și sistemul de diagnostic ELISA EUROIMMUN ANALYZER – un sistem complet automat, care determină anticorpii IgM și IgG ce apar la câteva zile după contactarea bolii, și care permit diagnosticul serologic în faza acută, dar și diagnosticarea persoanelor care au trecut prin boală și s-au vindecat.
De asemenea, aplicabilitatea acestui sistem ELISA este foarte mare, putând fi folosit la diagnosticul mai multor boli infecțioase și alergii, fiind de o utilitate reală spitalului, pentru viitor. În numele medicilor care au inițiat această acțiune, le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru ca Spitalul Județean Târgu Jiu și județul Gorj să fie un loc sigur și pacienții să poată beneficia de servicii medicale de calitate”, a declarat Bogdan Niculescu, medic în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, cel care a coordonat campania de achiziții de echipamente medicale pentru dotarea noului laborator.