Se împlinesc 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990. La acest moment, avem un bilanț al victimelor, dar niciun vinovat care să răspundă pentru ele.
Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost precedată de aproape două luni de proteste neîntrerupte împotriva regimului Ion Iliescu. Acesta se instalase la putere după căderea lui Nicolae Ceaușescu. În Capitală au avut loc o serie de mitinguri și marșuri în Capitală.
Protestatarii s-au strâns începând din 22 aprilie la Universitate, locul de comemorare a Revoluției, iar din acel moment piața nu a mai fost goală.
Au fost atacuri ale forțelor de ordine, care au încercat să golească piața, fără succes însă. Acest lucru a înverșunat și mai mult populația civilă. Dacă la început în Piața Universității erau sub 200 de oameni. Numărul lor a crescut masiv, ajungând la zeci de mii în fiecare zi.
Tot atunci au început să se formeze și liderii mișcării de protest. Aceștia au ieșit, pe rând, la celebrul balcon de la Universitate.
Greviștii s-au organizat din ce în ce mai bine și -au așezat corturi pe spațiul verde din fața Teatrului Național. Atunci au fost numiți „golani”, iar manifestația a căpătat numele de Golaniada. Tot atunci s-a născut cântecul care avea să definească protestul, Imnul golanilor, cu refrenul-manifest „Mai bine golan / Decât activist / Mai bine mort / Decât comunist”. Unii dintre ei au intrat în greva foamei zile în șir.
Entuziasmul lor a fost de nezdruncinat până la alegerile de pe 20 mai 1990, câștigate de Ion Iliescu cu 85% din voturi și de FSN (precursorul PSD) cu 66%. Piața aproape s-a golit, majoritatea manifestanților plecând dezamăgiți. A rămas în piață un nucleu dur, format din reprezentanții câtorva asociații și din greviști ai foamei.
La începutul lunii iunie, pe 10 iunie, Guvernul Petre Roman invitat protestatarii la negocieri. Au avut loc la sediul guvernului, dar au fost eșuate. Intenția puterii, de a goli Piața Universității, devenea din ce în ce mai clară și mai realizabilă.
13 iunie, o zi cumplită
Miercuri, 13 iunie 1990, înainte zorilor, a avut loc primul atac al forțelor de ordine împotriva protestatarilor rămași în Piața Victoriei. Trupele aduse în piață au distrus corturile manifestanților, iar aceștia au ripostat.
În dimineața aceleiași zile au venit în piață și câteva sute de muncitori de pe platforma IMGB, cu scandările devenite folclor: „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Prezența lor în piață a fost scurtă și s-au retras înainte de a avea un conflict serios cu protestatarii.
Ei au fost înlocuiți de forțe de ordine, din care făceau parte inclusiv trupele USLA (antitero), care au atact mulțimea demonstranților.
Toată ziua de 13 iunie a fost dominată de aceste ciocniri cu forțele de ordine. În timpul cărora mai multe autobuze folosite drept paravan de forțele de ordine au fost incendiate.
Confruntările nu au avut loc doar în piața Universității, ci și la sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
În acea seară a fost apelul lui Ion Iliescu către mineri. Sub forma unui comunicat prin care erau chemate „toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.
Pe 13 iunie seara, trei trenuri pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București.
14 iunie
Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord înainte de răsărit. Mineri au venit și din alte părți ale țării, astfel că Bucureștiul a fost „ocupat” de peste 10.000 de ortaci, până la 20.000, după alte estimări. S-au împărțit în grupuri și au plecat spre mai multe puncte din Capitală.
Minerii au fost întâmpinați atunci de la balconul Guvernului de însuși preşedintele Ion Iliescu, care i-a îndemnat să „facă curăţenie”.
Cel mai mare grup de mineri a ajuns în Piața Universității. Minerii au pretins că au venit „să planteze panseluțele” distruse de manifestanții care ocupaseră locul.
De fapt, ei au ocupat piața, au pătruns în sediile facultăților din cadrul Universității București. Au bătut pe oricine întâlneau în cale, studenți, profesori, manifestanți. Marian Munteanu, liderul studenților protestatari, a fost la un pas să fie linșat. De asemenea, distrugerile provocate au fost importante.
Alte grupuri de mineri au mers la sediul televiziunii publice și la sediile partidelor de opoziție, unde „au făcut ordine”. Au fost devastate sediile PNȚCD și PNL și nici casele liderilor țărăniști Corneliu Coposu și Ion Rațiu nu au scăpat de furia minerilor, fiind vandalizate. De atunci a rămas celebra vorbă – de asemenea, intrată în folclor – „Am găsit la penețeu droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la peneleu”.
Și redacțiile ziarelor care făceau opoziție puterii FSN-iste au fost pe traseul minerilor. România liberă a suferit distrugeri mari, iar un comitet al minerilor a „decretat” că ziarul nu mai are voie să apară.
15 iunie
Pe 15 iunie la prânz, în București era deja „ordinea” dorită de președintele Ion Iliescu. Ortacii s-au adunat la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a adresat un mesaj de mulțumire
„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus preşedintele de atunci, Ion Iliescu.
Bilanțul celor trei zile de violențe a fost de 4 morți, peste 1.300 de răniți, peste 1.200 de persoane lipsite de libertate ilegal, iar pagubele materiale imense. Toate acestea au fost inventariate în rechizitoriul procurorilor militari care au instrumentat dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990.
Dosarul Mineriadei
A durat nu mai puțin de 27 de ani de la evenimentele de atunci ca dosarul Mineriadei să fie trimis în judecată, exact pe 13 iunie 2017, când se comemorau zilele negre din 1990. Ion Iliescu, fost preşedinte al României, Petre Roman, fost prim-ministru, Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, Virgil Măgureanu, fost director SRI, alături de alți reprezentanți ai puterii de atunci, au fost acuzați de acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.
Procurorii militari susţin că, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti.
Ei militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice, în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment.
Gestul procurorilor, care s-a vrut simbolic (trimiterea dosarului în instanță exact pe data de 13 iunie), s-a dovedit un fiasco: pe 8 mai 2019, la aproape doi ani de la trimiterea în judecată,dosarul a fost desființat de Înalta Curți de Casație și Justiție și trimis înapoi procurorilor, pentru refacere.
Judecătorul de Cameră preliminară care a analizat dosarul în ultimii doi ani a identificat mai multe nereguli în actul de sesizare întocmit și trimis Instaței supreme de procurorii militari. Este o decizie prin care a fost constatată nelegalitatea rechizitoriului, acesta fiind anulat de judecător care a dispus totodată restituirea la Parchet a întregului dosar.
Judecătorul a reproșat că rechizitoriul ar fi lipsit de claritate, probele ar fi fost administrate cu încălcarea procedurii, dreptul la apărare al inculpaţilor ar fi fost încălcat.
Decizia nu este definitivă, iar Parchetul General a anunțat că va ataca decizia ÎCCJ. Au trecut 30 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990 și suntem în același punct: știm cine sunt victimele, dar nu știm cine sunt vinovații.
Președintele Klaus Iohannis a cerut, cu prilejul marcării a 30 de ani de la Fenomenul Piața Universității, să se facă lumină în dosarul Mineriadei. Șeful statului susține că „restanța majoră a societății românești” este „o o jignire profundă față de toți cei care au luptat, cu mâinile goale, pentru câștigarea libertății”.
