0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateContribuabilii care nu au depus declarațiile fiscale vor fi notificați de ANAF

Contribuabilii care nu au depus declarațiile fiscale vor fi notificați de ANAF

Fiscul va transmite notificări tuturor contribuabililor care nu au depus declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora, se arată într-un comunicat de presă al instituției, potrivit hotnews.

Foarte pe scurt:

  • ANAF va aplica procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale
  • Celor inactiv li se anulează înregistrarea în scopuri de TVA
  • Pentru a evita acest lucru, contribuabilii trebuie să înregistreze mențiunea privind inactivitatea temporară în Registrul comerțului
  • Cei care care nu desfășoară activitate și nu beneficiază de regimul derogatoriu de declarare trebuie să depună declarația fiscală, înscriind zero la obligația fiscală

Prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 934/2020 s-a stabilit că, pentru declarațiile fiscale al căror termen legal de depunere s-a împlinit în perioada stării de urgență, notificările de nedepunere a declarațiilor fiscale se emit în termen de 30 de zile de la data încetării stării de urgență.

ANAF menționează că, după expirarea termenului legal de depunere a declarațiilor fiscale, din data de 25 iunie 2020, organele fiscale aplică procedurile pentru identificarea contribuabililor care îndeplinesc condiția pentru declararea inactivității fiscale.
• În aplicarea acestei proceduri, organele fiscale transmit notificări de nedepunere a declarațiilor fiscale.

„De asemenea, după întocmirea listei contribuabililor care îndeplinesc condițiile pentru a fi declarați inactivi fiscal, organele fiscale emit și comunică și notificările privind privind îndeplinirea condițiilor privind declararea ca inactiv”, menționează sursa citată.

Potrivit reglementărilor în vigoare, contribuabilii au obligația depunerii declarațiilor fiscale, la termenele prevăzute de lege, iar această obligație se menține și dacă a fost efectuată plata obligației fiscale respective, precum și în cazul în care, în perioada de raportare nu rezultă sume de plată, dar există obligația declarativă prevăzută de lege.

Ce trebuie făcut pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal

Pentru a preveni declararea ca inactivi fiscal, acei contribuabili care își suspendă activitatea și înregistrează mențiunea privind inactivitatea temporară în Registrul comerțului sau la entitatea care i-a autorizat, pot beneficia, la cerere, de regimul derogatoriu de declarare a impozitelor și taxelor.

Cererea privind acordarea regimului derogatoriu de declarare se depune la organul fiscal competent. Contribuabilii cărora li se aprobă aplicarea regimului de declarare derogatoriu nu au obligația depunerii declarațiilor fiscale.

Totodată, contribuabilii care nu desfășoară activitate și nu beneficiază de regimul derogatoriu de declarare, au obligația depunerii declarației fiscale, la termenele prevăzute de lege, înscriind zero la obligația fiscală, evitând, în acest fel, înscrierea în registrul contribuabililor inactivi.

Celor inactivi li se anulează înregistrarea în scopuri de TVA

Potrivit prevederilor art.92 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii/plătitorii care nu își îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege sunt declarați inactivi fiscal și le sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității fiscale.

Unui contribuabil declarat inactiv i se anulează, potrivit legii, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA, iar inactivitatea se înscrie în cazierul fiscal al contribuabilului și al reprezentanților legali ai acestuia. De asemenea, pentru a se reactiva, contribuabilul respectiv trebuie să-si îndeplinească toate obligațiile declarative prevăzute de lege și să nu înregistreze obligații fiscale restante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS